Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat că partidul său i-ar putea face plângere penală lui Victor Ciorbea, Avocatul Poporului, pentru că refuză să-şi îndeplinească atribuţiile.
"Am cerut unui grup de lucru din cadrul partidului să inventarieze, de la numirea domnului Ciorbea în funcţia de Avocat al Poporului, toate solicitările formulate fie de partide politice, fie de societatea civilă, fie de organizaţii patronale, fie de cetăţeni, să inventariem toate sesizările făcute la Avocatul Poporului cu solicitarea de a ataca, de a invoca excepţii de neconstituţionalitate la Curtea Constituţională pe OUG şi ordonanţe simple, pe care Ciorbea nu le-a dus la îndeplinire, iar ulterior, OUG fiind adoptate în Parlament au fost atacate, iar în momentul în care CCR a fost chemată să-şi exercite controlul constituţional asupra legilor de adoptare a ordonanţelor, au declarat neconstituţionale legile respective”, a spus liderul PNL, la Adevărul Live.
Orban a apreciat că Ciorbea nu-şi îndeplineşte misiunea de a apăra Constituţia. "Ciorbea a refuzat să-şi indeplinească misiunea, este singurul apărător al constituţionalităţii unor OUG, e singura entitate care poate să invoce excepţii de neconstituţionalitate pe ordonanţe emise de Guvern. Neîndeplinirea acestei atribuţii fundamentale, după opinia noastră, este o încălcare gravă a legii, a competenţelor pe care le deţine şi, după ce facem această inventariere, această analiză a actelor normative, a ordonanţelor pe care Ciorbea a refuzat să le atace la CCR, vom lua o decizie şi ce vom face, putem formula inclusiv plângere penală împotriva domnului Ciorbea", a explicat liderul PNL.