19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăTechParlamentarii PNL intră în grevă japoneză. Care este motivul

Parlamentarii PNL intră în grevă japoneză. Care este motivul

Copreședinta PNL, Alina Gorghiu, a anunţat marţi că parlamentarii liberali vor intra, de luni în grevă japoneză pentru adoptarea legii votului prin corespondenţă, potrivit Mediafax

De asemenea, Gorghiu a precizat că la întoarcerea preşedintelui Klaus Iohannis din SUA va avea loc ultima rundă de negocieri.

“Astăzi (marţi – n.r.) am luat o decizie, aş putea să-i spun chiar extremă, din punctul de vedere al gesturilor parlamentare. O să avem de luni grevă japoneză a parlamentarilor. Mergem la muncă, dar vom critica povestea cu votul prin corespondenţă pe toate canalele”, a declarat Alina Gorghiu la Realitatea TV.

Co-preşedintele PNL a mai spus că la întoarcerea preşedintelui Klaus Iohannis din deplasarea sa în SUA va trebui să fie o ultimă rundă de negocieri pe tema votului prin corespondenţă.

“Cred că la întoarcerea preşedintelui în ţară, fiind pe ultima sută de metri în care putem adopta această lege, a votului prin corespondenţă, pentru a putea organiza alegerile generale din 2016, având această modalitate alternativă de vot, cred că la întoarcerea preşedintelui va trebui să fie o ultimă rundă de consultări”, a spus Alina Gorghiu.

“Nu-i sugerez preşedintelui ce să facă, dar eu aş simţi această nevoie, ca lider de partid politic care a epuizat, într-un fel, foarte multe etape pentru a onora obligaţia faţă de Diaspora”, a adăugat Gorghiu.

Legea votului prin corespondenţă ar trebui să fie gata până în noiembrie, pentru a putea fi aplicată la alegerile legislative din 2016, în condiţiile în care CC şi Comisia de la Veneţia au stabilit că legislaţia nu poate fi amendată cu mai puţin de un an înaintea scrutinului.

Proiectul votului prin corespondenţă a fost considerat o prioritate a sesiunii parlamentare trecute, după alegerile prezidenţiale existând consultări la Palatul Cotroceni şi un acord de principiu. Cu toate acestea, partidele parlamentare au modificat legislaţia electorală, dar nu au convenit asupra unui proiect de lege, la Parlament fiind înregistrate patru iniţiative pe această temă.

Cele mai citite

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...

VIDEO. Incendiu în Berlin. A luat foc o fabrică de armament

Incendiul care a izbucnit vineri la o mare fabrică de armament din Berlin a stârnit îngrijorare și alertă în capitala Germaniei. Potrivit informațiilor furnizate...

METEO. Mai multe județe afectate de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben pentru intensificări ale vântului, valabilă în următoarele ore, pentru nouă județe și Municipiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă