Președintele PNL, Ludovic Orban, a explicat, pe pagina sa de Facebook, de ce liberalii vor fi prezenți, miercuri, în plenul Parlamentului, motivând că lipsa de cvorum la moţiune îl avantajează pe Liviu Dragnea, iar ”bătăliile se câştigă pe câmpul de luptă, nu părăsindu-l”.
"Am vazut comentariile din mediul online care ne critica pentru ca vom fi prezenti in sala la votul motiunii de cenzura. Suntem acuzati ca in felul acesta asiguram cvorumul pentru sedinta. De aceea, vreau sa clarific aceasta chestiune:
1. Bataliile se castiga pe campul de lupta, nu parasindu-l. Oamenii ne-au votat ca sa le aparam interesele.
2. Suntem prezenti pentru a impiedica fraudarea voturilor si pentru a ne exprima pozitia critica fata de aceste doua capete ale hidrei, Dragnea si Grindeanu.
3. Nerealizarea cvorumului este in interesul lui Dragnea, pentru ca nu duce la caderea motiunii, ci la amanarea dezbaterii si a votului. In acest fel, Dragnea poate castiga timp pentru a mai cumpara voturi de sustinere.
Va intreb si eu: ce s-ar fi intamplat daca noi am fi iesit din salile de sedinta in timpul dezbaterii legilor care au facut parte din trocul tradarii dintre Dragnea si UDMR? Prin urmare, vom fi toti prezenti in sala si niciun parlamentar PNL nu va vota", a scris Ludovic Orban.