22.4 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăTechLista neagră a migrației politice

Lista neagră a migrației politice

Majoritatea dintre cei 540 de primari care și-au părăsit partidul au ales să intre în PSD, în timp ce PNL a pierdut cei mai mulți aleși locali. Toți traseiștii ar putea însă să-și piardă mandatul odată cu declararea ca neconstituțională a „ordonanței traseiștilor“.

Actul normativ OUG 55/2014 își merită din plin renumele de “ordonanța traseiștilor”, după cum o arată o analiză a think tank-ului Expert Forum, potrivit căreia 540 primari din toți cei 3.180 ai țării au ales să se dezică de propriul partid. Numărul consilierilor județeni migranți este de 171, adică aproape 19% din total, iar cel al consilierilor locali trădători este de 4.378, dintr-un total la nivelul țării de 40.022. Cei mai mulți primari au sărit în barca partidului care a promovat ordonanța de urgență. Astfel, PSD a câștigat 404 primari, adică 74,8% din totalul migranților. Doar trei primari PSD-iști au ales altă pălărie politică și au părăsit partidul.

Marele pierzător a fost PNL: 248 de primari liberali nu au crezut în șansele lui Klaus Iohannis la președinție și au ales să treacă la alt partid, cei mai mulți migrând spre PSD. Locul doi în topul partidelor cu cei mai mulți primari trădători este al PDL-ului: 195 de primari care au câștigat alegerile locale din 2012 în sânul partidului s-au înscris în alte formațiuni.

Cum nu exista în iunie 2012, Partidul Liberal Român (PLR), condus de Călin Popescu Tăriceanu, nu a participat la alegerile locale. PLR are însă, acum, 34 de primari, care au ales acest partid după intrarea în vigoare a ordonanței migrației. 

Din cele 31 de mandate de primar obținute în iunie 2012, PP-DD a pierdut 24. Și numărul edililor independenți s-a modificat. Ordonanța a permis ieșirea din partide a 43 de primari, care au ales să nu treacă la alt partid și să devină independenți. În schimb, nouă independenți au ales varianta intrării într-un partid.

La nivelul județelor, cei mai mulți aleși migranți au fost în Giurgiu. Aici, 36 dintre cei 49 de primari ai județului, adică 73%, au ales o altă formațiune politică. Urmează județul Neamț,  unde 36 din cei 74 de primari și-au părăsit partidul. Locul trei e deținut de Buzău, unde 32 de aleși din toți cei 85 ai județului au ales un alt partid. Cei mai loiali primari sunt în județele Sibiu, Mehedinți, Ilfov, Covasna, Brașov, unde doar câte un primar a ales alt partid.

Și-ar putea pierde mandatele

Ordonanța adoptată de Guvern pe 28 august 2014, cu trei luni înainte de alegerile prezidențiale, a permis aleșilor locali, timp de 45 de zile, să migreze în alt partid fără să-și piardă mandatul. Astfel, ei avut termen până pe 17 octombrie 2014 să ia o decizie.

După alegeri, pe 17 decembrie 2014, după o sesizare a liberalilor, Curtea Constituțională a decis că ordonanța traseiștilor este neconstituțională și a hotărât ca Parlamentul să decidă soarta traseiștilor. Parlamentarii au puțină mișcare de manevră, spune Laura Ștefan, expert anticorupție al Expert Forum, având în vedere că decizii anterioare ale Curții au blamat migrația. „Decizia normală ar fi ca Parlamentul să decidă, printr-o lege de respingere, ca migranții să-și piardă mandatele. Parlamentarii trebuie să țină cont de deciziile anterioare ale Curții. Cel puțin în privința consilierilor locali, deciziile Curții au fost împotriva migrației, pentru că s-a considerat că astfel acel consilier decide care este configurația politică la nivel locală”, explică Ștefan.

Un alt doilea scenariu, mai previzibil dacă luăm în considerare majoritatea din Parlament, ar fi ca parlamentarii să decidă că aleșii traseiști își păstrează mandatele. O astfel de decizie ar putea fi din nou sesizată la Curtea Constituțională, spune Ștefan. Cea
de-a treia variantă ar fi ca Parlamentul să amâne luarea unei decizii, lucru însă care s-ar putea întoarce împotriva lor, spune expertul anticorupție: “Există pe rolul instanțelor din țară mai multe plângeri depuse de partidele care au pierdut aleși și care cer acum ca aceștia să-și piardă mandatele. Astfel, vom avea soluții posibil diferite, deci nu știu dacă este înțeleaptă o tăcere din partea parlamentarilor”.  

Cele mai citite

Ministrul Sănătății vorbește despre situația maestrului Florin Piersic

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a transmis sâmbătă că evoluția artistului Florin Piersic, care a fost operat la Spitalul "Foișor" din Capitală, este una favorabilă. "Aşteptăm...

ONU cere anchetă independentă, după descoperirea unor gropi comune în Gaza

Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU) a cerut vineri o anchetă "independentă" şi "imediată" după descoperirea în jurul spitalelor din Gaza a...

Razie în portul Constanța. Oamenii legii au aplicat amenzi în valoare de 34.000 de lei

La data de 10 mai, polițiștii din diverse structuri ale ordinei publice, rutiere și de siguranță a transporturilor au efectuat o acțiune de control...
Ultima oră
Pe aceeași temă