17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăTechFamilie modernă, accesorii smart. Produse esenţiale pentru copii şi adulţi

Familie modernă, accesorii smart. Produse esenţiale pentru copii şi adulţi

În familiile din ziua de astăzi, siguranţă ocupa un loc foarte important. În momentul în care apăr copiii, preocuparea părinţilor este şi mai mare în această direcţie. Vestea bună este că pe piaţa există numeroase soluţii astfel încât fiecare etapă din viaţa unui om să se desfăşoare în armonie şi confort.

Baby monitors, siguranţă din primele zile de viaţă

Apariţia unui bebeluş într-o familie este un motiv de bucurie adevărată, însă, oricât de mult şi-ar dori părinţii să-şi petreacă timpul nonstop lângă pătuţul copilului, acest lucru este imposibil, din pricina treburilor casnice, a serviciului şi a altor preocupări din viaţa fiecărui om. Soluţia sta în baby monitors, acele dispozitive care se montează în camera copilului şi care supraveghează secundă cu secundă activitatea din respectivul spaţiu. Astfel, părinţii pot şti, vizionând pe propriul telefon, chiar şi de la distanţă, ce face micuţul, când se trezeşte, dacă este agitat etc.

Aceste sisteme de supraveghere pentru copii au vedere nocturnă şi se pot roti la 360 de grade, în cazul în care bebeluşul merge de-a buşilea sau face primii paşi şi este dornic să exploreze spaţiul, iar părinţii vor şti tot ce face. Anumite modele au chiar şi funcţii de monitorizare a temperaturii, de comunicare bidirecţională sau cântece de leagăn,

Smartwatch pentru copii, pentru o copilarie fara griji

Următoarea etapă, a vârstei preşcolare sau şcolare, nu înseamnă că se vor încheia grijile părinţilor, dar, datorită accesoriilor de ultima generaţie siguranţa celor mici va putea fi din nou ţinută sub control, printr-un smartwatch pentru copii.

Poziţionat la încheietura copilului, acest gadget nu doar că este uşor de purtat şi prezintă interes pentru copii prin designul modern, dar este de un real ajutor în monitorizarea acestora, potrivi experţilor de la Xkids. În funcţie de model, smartwatch-urile sunt prevăzute cu localizare GPS, cameră, pedometru sau apel SOS. Aceasta din urmă opţiune este special creată pentru acele momente când copilul nu se simte în siguranţă, când este urmărit sau când se afla într-un pericol. Apăsând un buton special semnalizat, el îşi poate apela părinţii sau numărul de urgente, în funcţie de setările care au fost făcute.

Părinţi sănătoşi, copii fericiţi

În familiile moderne şi părinţii poartă accesorii care le uşurează traiul şi îi motivează să se menţină sănătoşi. Un smartwatch pentru adulţi are această putere de a oferi încredere şi de a-i ajuta pe oameni să fie mai activi. Cum este posibil? Simplu! Prin funcţiile de ultima generaţie cu care sunt dotate.

Spre exemplu, majoritatea modelelor sunt prevăzute cu o funcţie de monitorizare a ritmului cardiac şi cu una de măsurare a tensiunii arteriale, care au rolul de a transmite semnale în legătură cu funcţionarea inimii. Astfel, oamenii pot depista din timp problemele de sănătate. În plus, unele ceasuri inteligente mai pot măsura şi nivelul de oxigen, numărul de paşi, au funcţie de telefon şi afişează notificări. În concluzie, viaţa modernă nu ar mai fi la fel fără aceste accesorii utile pentru întreaga familie. Datorită lor siguranţa copiilor şi sănătatea adulţilor se afla în prim-plan şi sunt mai protejate că niciodată.

Cele mai citite

Rezervele valutare ale BNR, în scădere

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) totalizau 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024, în scădere cu 2,7% comparativ...

Tarife pe litoral de 1 Mai. A înlemnit când i-a venit nota de plată pentru 4 sucuri și mâncare

Turiștii plecați pe litoralul românesc în aceste zile de vacanță au parte de surprize neplăcute, mai ales când le vine nota de plată. Mulți...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...
Ultima oră
Pe aceeași temă