16 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăTechEmbrioni hibrizi de rinocer alb, creați în laborator

Embrioni hibrizi de rinocer alb, creați în laborator

Este vorba de primul embrion hibrid creat prin fecundarea ‘in vitro’ care ajunge la nivel de blastocit – cu 5 sau 6 zile de dezvoltare – cu o structură celulară complexă. Este un progres care ar putea totodată duce la conservarea acestui mamifer, după moartea în martie anul acesta a ultimului mascul. Doar două femele din această specie mai trăiesc în Kenya.

Proiectul condus de Thomas Hildebrandt, de la Leibniz Institute for Zoo and Wildlife Research din Germania a început prin colectarea de ovocite de la exemplarele femele ale acestui mamifer, precum şi de la subspecia de rinocer alb nordic şi sudic, cu ajutorul unui aparat de aproape doi metri lungime de implantare transrectală.

Descoperirea făcută de laureata cu Nobel pentru Fisiologie şi Medicină din 2012, Shinya Yamanaka, privind faptul că celulele mature se pot reprograma pentru a deveni pluripotente, a permis o nouă focalizare combinând “tehnologia de reproducere asistată cu colectarea de ovocite”, a declarat Hildebrandt la o conferinţă de presă.

Cercetătorii au obţinut lichid seminal decongelat de la masculii de rinocer din specia aflată în pericol şi au fertilizat ovocitele din subspecia cea mai apropiată, rinocerul alb sudic, prin Injectarea intracitoplasmică a spermei (ICSI).

Embrionii hibrizi rezultaţi s-au dezvoltat până la etapa de blastocist şi au fost congelaţi pentru o posibilă implantare la subspecia sudică, într-un viitor apropiat. Următorul pas va fi deplasarea în Kenya pentru a colecta ovocite de la cele două femele de rinocer alb nordic rămase şi crearea de noi blastocişti unde atât ovulul cât şi sperma să fie de la aceeaşi subspecie.

Pentru a desfăşura cu succes procesul de implantare – transferarea embrionilor congelaţi în uterul celor două femele – echipa va avea nevoie de “mai mult de un an”, potrivit afirmaţiilor lui Hildebrandt, având în vedere că perioada de gestaţie la aceste mamifere durează “16 luni”.

Cele mai citite

26 de avioane de război și 5 nave chineze, detectate în jurul Taiwanului

Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de...

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...

26 de avioane de război și 5 nave chineze, detectate în jurul Taiwanului

Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă