12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăTechDragnea își cere scuze că e candidat unic. Scrutinul, un exercițiu "de...

Dragnea își cere scuze că e candidat unic. Scrutinul, un exercițiu “de democrație maximă”

Președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a spus, la o conferință județeană a PSD Bistrița-Năsăud, că își cere scuze pentru faptul că este candidat unic la alegerile pentru șefia PSD. El susține însă că scrutinul este necesar deoarece reprezintă un exercițiu “de democrație maximă”.

“Îmi cer scuze sincer că sunt unic candidat la funcția de președinte al partidului. Colegii mei sunt martori, am încercat în două rânduri, opunându-mă prin vot și eu, și Victor Ponta, la orice fel de criteriu pentru colegii noștri. Nu știu acum care a fost cea mai bună decizie, aș fi vrut să fie o competiție dar, pe de altă parte, nu mai rabd decât până în data congresului să nu răspund unor atacuri mizerabile, care vin și din interior, și din exterior”, a declarat liderul interimar al PSD, potrivit Mediafax.

Întrebat ulterior de jurnaliști dacă, în condițiile în care este unicul candidat, se mai justifică scrutinul intern pe care PSD intenționează să îl organizeze în data de 11 octombrie, Liviu Dragnea a răspuns că acesta reprezintă nu doar o obligație stipulată în statut, ci și un exercițiu “de democrație maximă”. “Da, (se justifică — n.r.). În primul rând, este o obligație statutară; în al doilea rând, este un exercițiu ultrademocratic, de democrație maximă. Vreau să vă spun că toți membrii de partid vor să își aleagă președintele, ei, în mod direct. Că este un candidat, că sunt doi, că sunt nouă, ei vor veni la vot”, a explicat Dragnea.

Președintele interimar al PSD a adăugat că, în cele două săptămâni rămase până la congres, partidul va consulta populația, prin intermediul unor chestionare, asupra obiectivelor politice pe care românii cred că social-democrații ar trebui să și le asume și să le susțină, considerând că aceste răspunsuri, venite din partea a milioane de cetățeni, vor oferi PSD “o legitimitate uriașă”.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă