19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăTechDragnea cu „frăgezirea“, Oprea cu șantajul

Dragnea cu „frăgezirea“, Oprea cu șantajul

Fostul vicepremier poate fi urmărit penal în dosarul coloanelor oficiale ilegale, după ce Senatul a avizat favorabil cererea DNA. Mai mult, semnarea protocolului PSD-UNPR a fost amânată, Liviu Dragnea considerând exagerate pretențiile partidului condus de Gabriel Oprea. Protocolul ar putea fi semnat astăzi, în funcție de finalizarea negocierilor.

Planurile lui Gabriel Oprea de a supraviețui în politică, mizând pe posibilitatea de a înclina balanța majorității în Parlament,  au suferit, ieri, o dublă lovitură. Pe de o parte, senatorii au aprobat solicitarea DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale împotriva fostului ministru de Interne, acuzat de abuz în serviciu, decizia fiind luată cu 102 voturi „pentru” şi 31 voturi „împotrivă”. Pe de altă parte, PSD a evitat să se angajeze că va candida pe liste comune cu Uniunea Națională pentru Progresul României la alegerile parlamentare, prelungind negocierile dintre cele două partide.

De fapt, potrivit unor surse parlamentare, Liviu Dragnea ar fi declanșat o operațiune de „frăgezire” a lui Gabriel Oprea, pentru a slăbi poziția UNPR la negocieri. Și aceasta pentru că UNPR a cerut 35 de locuri eligibile în viitorul Parlament, după ce, inițial, solicitase 50. Însă, Liviu Dragnea nu este dispus să ofere mai mult de 20. De fapt, PSD mizează pe faptul că prin lungirea negocierilor Oprea va fi părăsit de o parte dintre traseiștii racolați și va reduce pretențiile.

Urmărit penal

Primul episod al operațiunii s-a desfășurat, marți, la comisia juridică a Senatului, unde Oprea a depus o solicitare privind amânarea unei decizii și mutarea procesului de la DNA la Parchetul General. La ședință a participat și un senator care nu este membru al comisiei – Mihai Fifor, liderul grupului PSD, un apropiat al lui Valeriu Zgonea. Fifor a vrut să se asigure că senatorii PSD nu marșează la planul lui Oprea. Cum comisia a respins orice amânare, cererea DNA a ajuns, ieri, în plen.

 După ce PSD i-a blocat planurile de salvare, Oprea nu a mai avut de ales. Ieri, el a jucat comedia respectării justiției și le-a cerut  senatorilor să voteze pentru încuviinţarea cererii de începere a urmăririi penale împotriva sa, susţinând că este în interesul său ca adevărul să iasă cât mai repede la iveală. Cu PSD și PNL votând împotriva lui Oprea, imunitatea senatorului UNPR a fost ridicată fără probleme. Oprea a votat la vedere în favoarea cererii DNA și a fost apărat doar de  colegele sale de partid Florina Jipa şi Cristiana Anghel, dar şi de senatorul PSD Şerban Nicolae, cunoscuți pentru pozițiile anti-procurori.

Ceartă pe protocol

Pe de altă parte, semnarea protocolului de colaborare PSD-UNPR, programată pentru ieri dimineață, înaintea votului din plenul Senatului referitor la imunitatea lui Gabriel Oprea, a fost amânată. „Am stabilit împreună că facem discuția după votul de astăzi, e o zi complicată pentru domnul Oprea, am înțeles și o să ne vedem după ce trece votul din Senat”, a fost varianta lui Liviu Dragnea.  Motivele reale au fost, însă, altele. UNPR dorea ca protocolul să prevadă expres participarea pe liste comune la alegerile parlamentare.

„Acest protocol se va semna mâine (miercuri-n.r.) și în el sunt prevăzute toate lucrurile, inclusiv numărul de locuri în Parlament, pentru toamnă”, afirmase triumfător Oprea, cu o zi înainte.  Potrivit unor surse parlamentare, Oprea ar fi dorit 35 de locuri eligibile pe listele comune cu PSD, după ce, inițial, ceruse 50. Pretențiile sunt considerate exagerate de Liviu Dragnea, care ar oferi cel mult 20 de locuri. În aceste condiții, draftul protocolului prevedea doar că PSD și
UNPR lasă libertatea organizațiilor locale de a încheia sau nu alianțe în teritoriu. Mai mult, Dragnea a introdus un articol prin care PSD și UNPR se angajează să nu voteze schimbarea legii alegerilor locale (dorită de PNL).

Strategia lui Oprea

În schimb, articolul privind alegerile parlamentare muta deadline-ul după alegerile locale. „În ceea ce privește alegerile parlamentare din toamna anului 2016, se stabilesc următoarele: după încheierea alegerilor pentru administrația publică locală din iunie 2016, cele două partide vor aproba în forurile statutare ale fiecăruia un Acord în care vor fi prevăzute condiţiile cu privire la participarea în comun la alegerile parlamentare”, se arată în document.

Conținutul draftului l-a deranjat pe Gabriel Oprea, căruia i se cerea să promită că nu va vota proiectul PNL privind alegerea primarilor în două tururi fără a primi în schimb locurile dorite în viitorul Legislativ, ci doar o promisiune vagă. UNPR avea 2,6% în ultimul sondaj INSCOP, departe de pragul electoral de 5% și fără candidaturi comune cu PSD nu poate spera la intrarea în viitorul Legislativ. Oprea le-a transmis social-democraților că va semna protocolul doar dacă documentul va prevede numărul de locuri rezervate UNPR la alegerile parlamentare. În caz contrar, UNPR va sprijini proiectul PNL de alegere a primarilor în două tururi.

Liviu Dragnea pare să fi ajuns la o înțelegere cu liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu. Potrivit unor surse politice, PSD şi ALDE vor încheia un protocol privind colaborarea pentru alegerile locale. Dragnea și Tăriceanu s-au întâlnit la sediul PSD.  În schimb, semnarea protocolului PSD-UNPR rămâne în suspensie.

„Nu semnăm astăzi. Cât mai curând”, a comentat preşedintele UNPR, Gabriel Oprea. După eșecul de dimineață,  liderii PSD şi UNPR, Liviu Dragnea şi Gabriel Oprea, aveau programată o nouă întâlnire. La închiderea ediției, apăruseră informații că protocolul ar urma să fie semnat astăzi la ora 11.00.

 În schimb, Oprea s-a întâlnit la sediul UNPR (aflat în aceeași curte cu sediul PSD)  cu Sebastian Ghiță, un apropiat al fostului premier Victor Ponta.  „Am avut o întâlnire cu domnul ministru, nimic special. Pur și simplu eram în zonă, i-am dat un telefon și ne-am văzut două minute”, a declarat Sebastian Ghiță la ieșirea din sediul UNPR.   

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

O fetiță s-a născut cu două forme de cancer

O fetiță s-a născut cu mai multe pete mov pe corp, iar în timp s-au dovedit a fi două forme de cancer. Amelia Topas, acum...

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...

VIDEO. Incendiu în Berlin. A luat foc o fabrică de armament

Incendiul care a izbucnit vineri la o mare fabrică de armament din Berlin a stârnit îngrijorare și alertă în capitala Germaniei. Potrivit informațiilor furnizate...
Ultima oră
Pe aceeași temă