19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăTechDe ce se amână cu două luni moțiunea de cenzură a PNL

De ce se amână cu două luni moțiunea de cenzură a PNL

Liberalii au avut discuții cu UDMR și gruparea Geoană și încearcă să îi racoleze, individual, pe parlamentarii UNPR. Operațiunea se anunță de durată, provocând amânarea moțiunii de cenzură pentru lunile mai-iunie.

Noul termen a fost avansat de prim-vicepre­ședintele PNL, Ludovic Orban.

„Cu siguranță depunem moțiune de cenzură, când va avea cele mai mari șanse să treacă, probabil în mai-iunie. Dar oricând poate apărea un eveniment care să dezechilibreze coaliția majoritară“, a afirmat Orban. Cu alte cuvinte, PNL va grăbi demersul doar dacă apar situații care nu depind de liberali – de exemplu, o criză în arcul guvernamental. Inițial, moțiunea de cenzură trebuia depusă în luna februarie, iar ulterior termenul a tot fost devansat: martie, aprilie și acum mai-iunie.

Citește și: Alina Gorghiu aruncă bomba în UNPR

Aceste amânări vin în contextul în care liberalii nu au reușit să formeze o altă majoritate. Copreședintele PNL, Alina Gorghiu, a anunțat că liberalii au avut discuţii cu partidul lui Mircea Geoană şi cu UDMR, dar şi cu colegi ai liderului UNPR, Gabriel Oprea, adăugând că pe unii dintre aceştia i-ar fi convins să susțină demersul PNL.

Cu toate acestea, Alina Gorghiu a precizat că în PNL s-a stabilit să nu se mai avanseze termene privind depunerea unei moţiuni de cenzură până când nu vor fi siguri că au acea majoritate care să le permită schimbarea Guvernului Ponta. Fără a-l nominaliza pe Ludovic Orban, Gorghiu a lăsat să se înțeleagă că este deranjată de oficializarea amânării.

„A vorbi despre un lucru foarte mult şi a ridica aşteptările electoratului care îl detestă pe Ponta nu e un lucru bun, e mult mai sănătos să facem negocieri, să găsim formula corectă pentru formula de guvernare“, a spus Gorghiu, după declarațiile lui Orban.

Răspunsul UNPR

Chiar dacă doar unii dintre lideri liberali o recunosc oficial, amânarea demersului este o realitate. Pentru a dărâma Guvernul Ponta, PNL mai are nevoie de 100 de voturi. Scenariul cel mai realist ar presupune atragerea UNPR, UDMR și a parlamentarilor independenți.

Deocamdată, lucrurile se dovedesc complicate în privința UNPR, partid care are 53 de parlamentari și fără de care debarcarea Executivului este aproape imposibilă. Merită remarcată și schimbarea de discurs a liderilor PNL. Acum câteva săptămâni, aceștia vorbeau despre negocieri cu întregul UNPR.

În prezent, ei vorbesc despre negocieri individuale, după ce Gabriel Oprea, liderul UNPR, nu a renunțat la sprijinul pentru Victor Ponta. „Am discutat cu colegi de-ai domniei sale, şi pe unii i-am convins că merită să susţină programul de guvernare al PNL“, a afirmat Alina Gorghiu. Răspunsul UNPR nu s-a lăsat așteptat. „Eu zic să-i credeți pe cei din PNL, ei încearcă, așa este, dar noi susținem Guvernul Ponta“, a declarat liderul senatorilor UNPR, Haralambie Vochițoiu. Chiar dacă ar avea succes, o asemenea operațiune nu se poate face peste noapte, fiecare dintre cei 53 de parlamentari având propriile pretenții.

Citește și: Soluțiile prin care partidele vor să își spele imaginea

Nici relația cu UDMR nu este simplă, formațiunea condusă de Kelemen Hunor jucând, practic, la două capete. Acum câteva săptămâni, UDMR a sprijinit la Senat propunerea PNL pentru Curtea Constituțională. Ulterior, însă, deputații UDMR s-au abținut la moțiunea simplă pe tema atragerii fondurilor europene, în contextul în care PSD a pus umărul la respingerea urmăririi penale pentru Laszlo Borbely.

Geoană, disponibil

Pe de altă parte, liberalii se bazează pe sprijinul grupării Geoană. Acesta a trimis, ieri, o scrisoare deschisă liderilor PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, prin care propune constituirea unui grup comun de lucru între liberali și formațiunea sa şi un calendar de consultări formalizate, susținând că „orice zi cu Ponta“ la Guvern compromite şansa României la un nou început. Liberalii au răspuns pozitiv acestei solicitări. PNL va discuta cu partidul lui Geoană, iar agenda comună va cuprinde un program de guvernare, care să genereze o majoritate parlamentară necesară asigurării succesului moţiunii de cenzură, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe. Colaborarea cu Mircea Geoană nu rezolvă, însă, problemele liberalilor pentru că fostul lider al PSD a fost urmat în tentativa de a forma un nou partid doar de 15 social-democrați. Geoană le-a promis liberalilor că schimbarea majorității va fi sprijinită și de social-democrații nemulțumiți care au rămas în partid. Până acum, însă, aceste promisiuni nu s-au confirmat.   

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Șeful armatei estone vrea dublarea bugetului apărării de 3% din PIB

Comandantul armatei estone, generalul Martin Herem, a susţinut joi că ţara sa, ce deja are un buget al apărării de circa 3% din PIB,...

Atentat Moscova: bilanțul atacului a ajuns la 143 de morți

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul...

Orașul Harkov ar fi fost atacat de Rusia cu un nou tip de bombă cu sistem de ghidare

Este posibil ca Rusia să fi utilizat un nou tip de bombă cu sistem de ghidare în atacurile aeriene asupra oraşului Harkov, din nord-estul...
Ultima oră
Pe aceeași temă