12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăTechDaniel Constantin: Voi depune o acţiune în instanţă pentru desființarea ALDE

Daniel Constantin: Voi depune o acţiune în instanţă pentru desființarea ALDE

Copreședintele ALDE Daniel Constantin a declarat, în cadrul unui interviu la Adevărul Live, că va depune în instanță o cerere de desființare a ALDE și de revenire la PC și PLR, cele două partide care au format alianța. Constantin susține că în cererea către instanță va fi invocat drept motiv nerespectarea protocolului de fuziune.

 „În zilele următoare vom mai depune o acţiune în instanţă, pentru că, analizând protocolul de fuziune, care este parte a statutului validat de către Tribunal, am constatat că multe dintre prevederile din protocolul de fuziune nu au fost respectate. Vom cere în instanţă, pentru că nu s-a respectat protocolul, să se revină la situaţia iniţială: să nu mai existe ALDE, ci să existe cele două partide care au format ALDE: PC şi PLR. Îmi pare rău că am ajuns într-o astfel de situaţie, dar noi am vrut să formăm altceva, nu un partid care să fie în buzunarul domnului Tăriceanu, care să-l folosească atunci când vrea, cum vrea şi să decidă după bunul plac”, a declarat fostul ministru.

Co-președintele ALDE a reluat și tema numirilor abuzive în funcții și a „decapitărilor”, pentru a fi înlocuite persoanele cu oamenii lui Tăriceanu. Și a vorbit și despre o negociere pe care, imediat după alegerile parlamentare, ar fi purtat-o Daniel Chițoiu, la solicitarea președintelui Camerei, cu Gheorghe Falcă, fostul șef de campanie al PNL.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă