14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăTechCampanie electorală: Băsescu, îngrijorat de fondurile UE pe care le pierde România

Campanie electorală: Băsescu, îngrijorat de fondurile UE pe care le pierde România

Preşedintele Mişcării Populare (MP), Traian Băsescu, a declarat sâmbătă, la Buzău, că România "pierde anual 1,5 miliarde de euro fonduri europene din cauză că administraţiile locale nu sunt capabile să facă proiecte viabile".

 El a precizat, în context, că în cadrul MP se va crea o echipă care să realizeze astfel de proiecte "înainte de campania electorală".

Peste 400 de membri şi simpatizanţi ai MP Buzău au participat, sâmbătă, la lansarea în cursa electorală a 41 de candidaţi pentru primăriile din judeţ, în prezenţa liderului formaţiunii.

 Printre candidaţi s-a aflat şi fostul şef al IPJ Buzău, Ion Marin, candidat al MP pentru funcţia de primar al municipiului Buzău.

 Traian Băsescu a cerut candidaţilor MP la primării ca, pe lângă credibilitate, să se axeze pe proiecte.

 "În judeţul Buzău, din 13 parlamentari, cinci sunt cu dosare penale. Să le arătăm cetăţenilor că avem soluţii. Avem un singur adversar, acest conglomerat care este USL, cu cele două partide componente, PSD şi PNL, care şi-au dat mâna, dar aceste partide şi-au terminat mandatul pentru România', a mai declarat Băsescu.

 Preşedintele MP a cerut organizaţiilor locale să ţintească primul loc şi să valorifice erodarea electorală a celor două partide, PSD şi PNL.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă