20.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăTechCale liberă pentru Hellvig spre șefia SRI

Cale liberă pentru Hellvig spre șefia SRI

Social-democrații discută astăzi, la partid și în grupurile parlamentare, nominalizarea făcută de președintele Io­hannis pentru conducerea SRI. Decizia pe care o va lua PSD pare să aibă, însă, prea puțină importanță, în condițiile în care două dintre partidele aflate în coaliția la putere, PC și UNPR, au spus deja că-l vor susține pe Eduard Hellvig.

Cu voturile conservatorilor și progresiștilor, care se adaugă celor venite de la UDMR și oamenii lui Mircea Geoană, liberalii nu au deloc emoții în ceea ce privește impunerea lui Eduard Hellvig la conducerea SRI. Mai mult, este de așteptat ca, indiferent de hotărârea pe care o va lua conducerea PSD, să se adune ceva voturi în dreptul propunerii prezidențiale și de la unii parlamentari social-democrați.

Înainte de votul în plenul reunit al Senatului și Camerei Deputaților, Hellvig va trebui să treacă de etapa audierii în Comisia pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI, comisie în care PNL, UDMR și UNPR dețin însă majoritatea (PSD are doar doi reprezentanți, plus Sebastian Ghiță).

Data ședinței plenului reunit ar putea fi stabilită astăzi de conducerile celor două Camere.

L-au lăsat UNPR și PC în ofsaid pe premier?

Înainte ca premierul Victor Ponta să apuce să declare ceva despre propunerea făcută de șeful statului pentru SRI, partidul condus de Gabriel Oprea s-a grăbit să anunțe, printr-un comunicat de presă, că UNPR îl va susține în Parlament pe Hellvig. Bineînțeles, sub același binecunoscut pretext al „interesului național“. „Confruntarea între partide, competiția și polemica nu trebuie să afecteze buna funcționare a instituțiilor fundamentale ale țării: Armata, Serviciile de informații și Justiția. Prin urmare, UNPR susține fără rezerve coaliția de guvernare din care face parte și, în egală măsură, susține deciziile președintelui Klaus Iohannis menite să aducă stabilitate, eficiență și performanță în cele trei domenii“, se preciza în comunicatul UNPR. În momentul în care UNPR făcea aceste precizări, era cunoscută și poziția conservatorilor. Prin vocea liderului de la Camera Deputaților, Bogdan Ciucă, foștii colegi de partid îi făcuseră deja lui Hellvig o descriere laudativă: „persoană echilibrată, nu este ostentativ sau conflictual“, „are experiență în zona Executivului“, „poate coordona activitatea unui serviciu foarte important“, etc.

Așadar, la o primă privire, s-ar fi putut spune că PC și UNPR au lăsat în ofsaid PSD și pe Victor Ponta, premierul limitându-se să precizeze că poziția social-democraților va fi enunțată după ședințele de astăzi ale Biroului Permanent al partidului și ale grupurilor parlamentare.

Totuși, tot mai multe surse invocă o înțelegere între președintele Klaus Iohannis și premierul Victor Ponta, în sensul ca în fruntea SRI să fie numit Eduard Hellvig, iar șefia SIE să fie prelua­tă de diplomatul Sorin Ducaru, asistent al secretarului general NATO. De remarcat, în acest context, că și ex-premierul PSD Adrian Năstase a avut, pe propriul blog, cuvinte de laudă față de propunerea președintelui Klaus Iohannis. „Eduard Hellvig, prin pregătire și experiență, mi se pare o soluție potrivită. În plus, cred că numirea lui a venit la un moment util, pentru a calma apele în zona serviciilor de informații“, a apreciat Năstase, adăugând că, ținând cont de situația politică și militară „destul de complicată“ din zona României, „toate instituțiile românești trebuie să fie cu efectivul complet, pregătite să analizeze și să acționeze, dacă va fi cazul“.

Posibili înlocuitori ai lui Hellvig în PE

Odată ce Hellvig va fi numit de Parlament la șefia SRI, conducerea PNL trebuie să decidă pe cine va trimite în locul acestuia în Parlamentul European. Pe lista scurtă sunt Mihai Țurcanu, fost președinte al ANSVSA și frate al șefului CJ Botoșani, și Claudia Benchescu, președinte al organizației Cluburilor Studențești Liberale. Totuși, conducerea PNL ar putea alege să trimită în PE o altă persoană de pe lista supleanților. 

Cele mai citite

UTA, campioana play-out-ului! Arădenii au învins-o pe FCU Craiova

UTA Arad a învins-o pe FCU Craiova cu scorul de 3-1, pe teren propriu, și va termina play-out-ul Ligii 1 pe prima poziție, indiferent...

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...

Cetățenii UE consideră dezastrele naturale o amenințare mai mare decât un eventual război

Cetățenii din mai multe țări membre UE consideră că dezastrele naturale legate de climă reprezintă o amenințare mai mare decât un eventual război. Acest punct...
Ultima oră
Pe aceeași temă