29.5 C
București
luni, 3 august 2026
AcasăTechBlaga: Reuniunea PDL-PNL va avea loc miercuri

Blaga: Reuniunea PDL-PNL va avea loc miercuri

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, marţi, după o şedinţă informală a conducerii partidului, că reprezentanţii PDL se vor întâlni, miercuri, la Parlament, de la ora 17.00, cu cei ai PNL, pentru o primă rundă de negocieri, anunță Mediafax.

PDL va avea tot miercuri, înainte de întâlnirea cu liberalii, o şedinţă a Biroului Permanent Naţional.

Şi PNL are programată miercuri, de la ora 14.00, o reuniune a Delegaţiei Permanente.

Marţi, liderul Forței Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, s-a aflat la sediul PNL pentru a discuta cu președintele demisionar al liberalilor, Crin Antonescu, variante de asociere a dreptei în urma scorului înregistrat la alegerile europarlamentare.

Ungureanu a declarat, la finalul discuţiei cu Antonescu, că discuţiile pentru coagularea dreptei sunt într-o fază incipientă şi nu este vorba despre fuziuni, făcând un apel la liderii politici să fie "decenţi".

Cele mai citite

Rusia acuză Ucraina de atacuri asupra copiilor: Moscova anunță zeci de minori uciși și sute de răniți în 2026

Cel mai recent incident s-a produs duminică dimineață în satul Printsevka, din regiunea Belgorod, aflată la granița cu UcrainaAutoritățile ruse susțin că peste 35...

Rusia acuză Ucraina de atacuri asupra copiilor: Moscova anunță zeci de minori uciși și sute de răniți în 2026

Cel mai recent incident s-a produs duminică dimineață în satul Printsevka, din regiunea Belgorod, aflată la granița cu UcrainaAutoritățile ruse susțin că peste 35...

Plan de urgență activat din cauza caniculei. Ministerul Sănătății mobilizează spitalele și ambulanțele

O atenție specială trebuie acordată copiilor, persoanelor în vârstă și celor care suferă de boli cronice, categoriile cele mai vulnerabile în perioadele de caniculăMinisterul...
Ultima oră
Pe aceeași temă