12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăTechBăsescu: Sunt incorecte demolările deliberate de credibilitate ale unor instituţii fundamentale

Băsescu: Sunt incorecte demolările deliberate de credibilitate ale unor instituţii fundamentale

Fostul preşedinte Traian Băsescu precizează, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că va fi întotdeauna un adept al statului puternic şi admite că în mandatul său a greşit pentru că nu a vorbit ”aproape deloc” despre nevoia respectării drepturilor fundamentale garantate de Constituţie. 

”Voi fi întotdeauna un adept al statului puternic, capabil să facă faţă oricăror ameninţări fie că este vorba despre terorism, corupţie, crimă organizată, iar consolidarea justiţiei a fost o prioritate a mandatelor mele. Trebuie să-mi recunosc însă şi greşeala de a nu fi vorbit aproape deloc în cei 10 ani de mandat despre nevoia respectării drepturilor fundamentale garantate de Constituţie. În condiţiile în care Constituţia a fost cartea mea de căpătâi. O voi face de acum înainte, fără a fi un adversar al instituţiilor statului care aplică legea şi fără a susţine că măcar un vinovat trebuie să scape nepedepsit”, a scris Băsescu, citat de Agerpres

Totodată, el spune că sunt incorecte ”spectacolele” care umilesc oamenii înainte ca aceştia să fie condamnaţi şi ”scurgerile controlate de documente din dosarele procurorilor”, având ca scop punerea acuzatului în situaţia de vinovat înainte ca acesta să fie judecat şi condamnat. De asemenea, mai spune fostul preşedinte, sunt incorecte demolările deliberate de credibilitate ale unor instituţii fundamentale. 

”Nu acestea sunt soluţiile într-un stat de drept. Acum zece ani când eu declaram corupţia ameninţare la siguranţa naţională şi treceam la un proces de consolidare a instituţiilor, partidele şi trâmbiţaşii din presă mă acuzau că sunt dictator, drept pentru care am avut parte de două suspendări. (…) Astăzi eu susţin că se poate combate corupţia eficient şi mult mai credibil, simultan cu respectarea drepturilor fundamentale înscrise în Constituţie”, a mai adăugat liderul MP.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă