24.9 C
București
luni, 3 august 2026
AcasăTechAcademia Română felicită echipa de cercetători de la ELI-NP

Academia Română felicită echipa de cercetători de la ELI-NP

În data de 19 august 2020, la ora 14:37, a fost tras primul puls laser de 10 PW, cea mai mare putere din lume a unui fascicul laser.

Acțiunea se înscrie în seria testelor de anduranță pentru sistemul de transport al fasciculelor laser. În cursul acestor teste au fost trase 33 de pulsuri cu o putere între 3 și 10 PW de-a lungul unei ore, ceea ce a demonstrat robustețea sistemului laser de la ELI-NP Măgurele. În acest experiment a fost implicat întregul sistem laser de la ELI-NP: amplificatoare, compresor, sistem de transport laser.

 

La evenimentul din data de 19 august 2020 au participat, prin teleconferință, profesorul Gérard Mourou, laureat al Premiului Nobel pentru fizică în 2018 și membru de onoare al Academiei Române, o serie de oficialități din Guvernul României precum și cercetători din alte centre din lume.

 

La finalul testelor, profesorul Mourou, pe a cărui tehnică de amplificare se bazează sistemul laser de la Măgurele, a declarat: „În momentul de față, România este la vârful cercetării. Este un moment istoric. Ne aflăm la vârful științei laserelor.[…] Este frumos la acest proiect și faptul că pune împreună toți acești oameni buni în aceeași echipă, să lucreze pentru același țel. Trebuie să mulțumim României, Franței […] și Europei.“

 

Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP), cea mai avansată infrastructură de cercetare din lume în domeniul laserelor de mare putere, este coordonat, încă de la înființare, în anul 2012, de academician Nicolae Victor Zamfir, președintele Secției de științe fizice din Academia Română.

 

„Academia Română felicită întreaga echipă de cercetători implicați în acest proiect de mare anvergură științifică și susține continuarea dezvoltării lui pe platforma de la Măgurele, locul unde s-au obținut mai multe rezultate elocvente, care au culminat cu generarea celei mai mari puteri a unui laser și care a propulsat România în centrul atenției comunității științifice internaționale”, precizează un comunicat de presă transmis de Academia Română.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Debitul Dunării se apropie de minimul istoric. Măsuri pentru menținerea în funcțiune a centralei de la Cernavodă

Debitul Dunării la intrarea în România va continua să scadă în următoarele zile și ar putea ajunge la aproximativ 1.400 de metri cubi pe...

MAE: Niciun român nu a fost implicat în accidentul aviatic din Grecia. Autoritățile verifică în continuare situația victimelor

Modulul de pompieri români trimis în cadrul Mecanismului European de Protecție Civilă acționează exclusiv la sol, în altă regiune decât cea în care s-a...

Restricții pentru camioanele de peste 7,5 tone în trei județe, din cauza caniculei. Recomandări pentru șoferi

Circulația vehiculelor de mare tonaj va fi interzisă luni, între orele 12:00 și 20:00, pe drumurile naționale, drumurile expres și autostrăzile din Arad, Bihor...
Ultima oră
Pe aceeași temă