Albirea naturală a dinţilor, mai simplă ca niciodată: Opt remedii naturale

Fumători sau nu, cu toţii ne confruntăm cu nevoia de albire a dinţilor la un moment dat. Chiar dacă efectuăm un periaj corect de minim două ori pe zi şi folosim şi alte produse pe parcursul zilei - guma de mestecat, ata dentară şi ...

Share

Olivia Vereha 0 comentarii

18.09.2012 - 13:22

Fumători sau nu, cu toţii ne confruntăm cu nevoia de albire a dinţilor la un moment dat. Chiar dacă efectuăm un periaj corect de minim două ori pe zi şi folosim şi alte produse pe parcursul zilei - guma de mestecat, ata dentară şi apa de gură - dantura noastră îşi pierde din strălucire şi are nevoie de o îngrijire atentă.

Albirea dinţilor la stomatolog nu este recomandată decât ca ultimă variantă. Procedeele şi tratamentele folosite sunt foarte puternice şi atacă structura dintelui slăbindu-I forţa şi vulnerabilizându-l în faţa bacteriilor. Una dintre metodele clasice medicale de albire este gutiera cu gel care trebuie purtată noaptea. Un alt procedeu este albirea dinţilor cu laserul. Pastele de dinţi special pentru albire din comerţ atacă smalţul, iar preţul plătit pentru un zâmbet strălucitor timp de câteva săptămâni este uriaş.

Pentru a putea preveni natural sau trata este necesar să înţelegem care este cauza, aşadar iată câteva dintre cele mai frecvente motive ale îngălbenirii dinţilor: lipsa igienei riguroase, fumatul, alimentaţia inadecvată, lipsa nutrienţilor sănătoţi şi a calciului, coloranţii alimentari sau naturali. La aceştia se adaugă şi unele medicamente din familia antibioticelor.

Cele mai eficiente remedii le găsim în natură

Lămâia: o dată pe săptămână tăiaţi o felie groasă de lămâie şi frecaţi periuţa în ea. Apoi spălaţi-vă dinţii. Repetaţi procedeul timp de măcar cinci minute. Faceţi o pauză alte cinci minute apoi spălaţi-vă cu pasta de dinţi. Atenţie, dacă acuzaţi dureri puternice, atunci trebuie să vă duceţi la medicul stomatolog pentru a verifica dacă nu aveţi probleme de sănătate orală. De asemenea, după aplicare, spălaţi-vă foarte bine pentru a înlătura acizii citric care sunt puternici şi pot atenta la smalţul dinţilor.
Mai există o metodă care se foloseşte de lămâie şi anume clătirea dinţilor cu zeamă de lămâie. Aceasta de prepară o treime suc de lamâie şi două treimi apă. Această metodă poate fi folosită zilnic, mai puţin seara.

Bicarbonatul de sodiu: probabil unul dintre cele mai cunoscute remedii pentru albirea dinţilor, bicarbonatul de sodiu trebuie utilizat o dată pe săptămână, după periajul normal de seară.

Căpşunile: se spune că pulpa de căpsune este un tratament foarte bun de albire a dinţilor dintre toate fructele. Căpşunile împrospătează foarte mult respiraţia. Merele în schimb au o structură abrazivă, mai rigidă care curăţă mai bine dantura. Puteţi fie să le mâncaţi, sau să faceţi o pastă din căpşuni şi bicarbonat de sodiu cu care să vă frecaţi pe dinţi.

Conopida: această legumă este recomandată pentru albirea dinţilor pentru că stimulează producţia de salivă şi previne formarea plăci dentare sporind sănătatea orală. Conopida, ţelina şi merele au un efect foarte bun în prevenirea bolilor dentare datorită aportului de vitamina C.

Coaja de portocală: Frecaţi dinţii cu coajă de portocală sau cu coajă de lămâie rasă şi uscată. Le puteţi amesteca şi cu busuioc sau cu frunze de salvie. Este un proces lent, dar garantat de specialişti. După ce îi frecaţi spălaţi-vă normal dantura. În cîteva luni dinţii dumneavoastră vor străluci.

Oţetul: un amestec eficient este cel din oţet de mere, puţină sare şi jumptate de lingură de praf de copt. Masaţi dinţii cu o perie înmuiată în pasta obţinută şi apoi clătiţi bine.

Acidul lactic: conusmaţi cât mai multe produse lactate - lapte, brânzeturi, iaurt - acestea combat afecţiunile gingivale şi întăresc smalţul dinţilor aducându-I şi mult mai multă strălucire.

Peroxidul de hidrogen: oxidanţii din această soluţie antiseptic albeşte dinţii. Clătiţi-vă de câteva ori pe lună, dar nu mai des. Dacă vreţi să o folosiţi de mai multe ori diluaţi-o cu apă, clătiţi timp de 1 minut şi scuipaţi. Aşteptaţi să îşi facă efectul încă un minut şi apoi clătiţi cu apă din abundenţă.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...