12.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialNumărul tigrilor din sălbăticie a crescut pentru prima oară în peste 100...

Numărul tigrilor din sălbăticie a crescut pentru prima oară în peste 100 de ani

Numărul tigrilor din sălbăticie a crescut pentru prima oară după mai bine de un secol, astăzi hoinărind prin pădurile din Asia 3.890 de tigri, scrie The Guardian.

Este o schimbare radicală de situaţie, faţă de centralizarea din 2010, care arăta cel mai redus număr de tigri din toate timpurile – 3.200, spun grupurile de conservare a habitatelor naturale.

Mai mult de jumătate dintre tigrii de astăzi trăiesc în India. La ultima numărătoare, în 2014, 2.226 de astfel de animale hoinăreau de-a lungul ţării, din punctul cel mai sudic al statului Kerala până în mlaştinile din Bengalul de Vest.

Deşi savanţii sărbătoresc această creştere a numărului de tigri pe glob, există voci care susţin că nu ar fi vorba chiar de înmulţirea într-un ritm accelerat a animalelor, ci de îmbunătăţirea sistemului de supraveghere folosit, care include acum mai multe zone. Cu toate acestea, este pentru prima oară când numărul de tigri creşte din 1.900 când erau peste 100.000 de exemplare în sălbăticie.

Din păcate, nu în toate ţările s-a înregistrat un progres. În timp ce Rusia, India, Regatul Bhutan şi Nepalul au avut mai multe exemplare la ultima numărătoare, în ţările din sud-estul Asiei, situaţia este diferită. În această regiune, nici măsurile de prezervare a speciei nu sunt atât de evoluate ca în celelalte ţări şi nici nu există un sistem propriu de recensământ.

În Cambodgia, tigrii au fost declaraţi, miercuri, 6 aprilie, dispăruţi funcţional, pentru că nu mai există exemplare care să se poată reproduce. Însă guvernul cambodgian a aprobat recent un plan de reproducere a tigrilor. Planul prevede amenajarea unei vaste zone protejate în jungla din provincia Mondulkiri. În acest scop au început negocieri cu India, Thailanda și Malayezia, țări care ar putea furniza animale.

Tigrii sunt consideraţi o specie pe cale de dispariţie, fiind mereu ameninţaţi de pierderea habitatului cauzată de dezvoltarea ţărilor respective şi de braconaj.

Cele mai citite

A născut soția lui George Simion

Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a primit un veste bună mult așteptată. Liderul AUR este tată. George Simion a anunțat pe Facebook că...

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...

A născut soția lui George Simion

Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a primit un veste bună mult așteptată. Liderul AUR este tată. George Simion a anunțat pe Facebook că...
Ultima oră
Pe aceeași temă