23.6 C
București
joi, 13 august 2026
AcasăSpecialHOROSCOP octombrie VĂRSĂTOR: Călătorii, succes în plan financiar şi momente romantice

HOROSCOP octombrie VĂRSĂTOR: Călătorii, succes în plan financiar şi momente romantice

În prima săptămână a lunii octombrie, îţi clarifici detalii din contracte, negociezi şi faci o călătorie în ţară sau în străinătate, în interes de serviciu.

Mercur este retrograd până în 9 septembrie. Prin urmare, amână semnarea unor documente importante şi luarea unor decizii majore până după acea dată.

În 12 octombrie, pleci într-o nouă călătorie în interes profesional, însă, de această dată, destinaţia este mai îndepărtată.

La mijlocul săptămânii, intri într-o perioadă stresantă, care ar putea dura până la şase luni, în care te ocupi de un proiect complex. Însă, satisfacţia va fi pe măsura eforturilor.

În plan financiar, atragi banii ca un magnet pe tot parcursul lunii – primeşti o mărire de salariu, un bonus, o bursă, o moştenire sau ţi se plătesc daune în urma unui proces câştigat, începi să obţii profit dintr-o afacere personală ori câştigi dintr-un proiect de care te-ai ocupat în timpul liber.

În jurul zilei de 27 octombrie, înscrii o victorie în plan personal – te muţi, termini de redecorat locuinţa sau îţi cumperi o maşină.

În aceeaşi perioadă, eşti foarte creativ(ă) şi, astfel, realizezi lucrări care îţi aduc succes ori găseşti soluţii ingenioase la probleme din plan profesional şi personal.

Pe tot parcursul lunii, petreci momente minunate alături de persoana iubită, iar relaţia voastră evoluează. Dacă eşti singur(ă), flirtezi cu una sau mai multe persoane atrăgătoare. 

Cele mai citite

Truth Social vinde acces anticipat la postările lui Trump. Abonații premium plătesc până la 100.000 de dolari pe lună

Platforma Truth Social, deținută de compania Trump Media & Technology Group (TMTG), a atras deja peste 10 clienți pentru un serviciu care le oferă...

Industria României continuă să piardă teren: producția a scăzut cu 3,3% în prima jumătate a anului

După ajustarea în funcție de sezonalitate și zile lucrătoare, reculul anual ajunge la 5,2%Industria românească a încheiat primul semestru din 2026 pe minus, cu...

Până la 650.000 de euro pentru investiții în sectorul viticol. România deschide o nouă sesiune de finanțare

Antreprenorii din sectorul vitivinicol pot obține fonduri europene pentru proiecte care vizează modernizarea producției, eficiența energetică și practici mai sustenabile. Bugetul total disponibil depășește...
Ultima oră
Pe aceeași temă