17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăȘtiințăSpaceX lansează luni cea mai mare rachetă din lume

SpaceX lansează luni cea mai mare rachetă din lume

După ce a primit autorizaţia mult aşteptată din partea autorităţilor aeriene americane, compania SpaceX a anunţat că vizează lansarea luni a vehiculului spaţial Starship într-un prim zbor de încercare, în configuraţia sa completă, transmite AFP, citată de Agerpres.

Starship este un vehicul spaţial super-greu, complet reutilizabil. Acesta este cel mai înalt şi mai puternic vehicul de lansare construit vreodată. Este alcătuit din două componente: un vehicul de transport spaţial – treapta superioară, şi o rachetă gigantică – treapta inferioară, denumită Super Heavy, care trimite vehiculul în spaţiu.

Vehiculul are înălţimea de 120 de metri şi a fost dezvoltat de compania lui Elon Musk de-a lungul mai multor ani pentru misiuni spaţiale dincolo de orbita terestră, spre Lună şi Marte.

Lansarea urmează să aibă loc de la baza spaţială Starbase, situată în partea sudică a statului american Texas.

Fereastra de lansare de 150 de minute se deschide luni la ora locală 07:00 AM (12:00 GMT), a anunţat vineri SpaceX. În cazul în care lansarea va fi amânată luni, au fost prevăzute mai multe date de lansare în cursul săptămânii viitoare.

Rezultatele testului sunt evident incerte, însă SpaceX a anunţat, prin vocea lui Elon Musk, că succesul acestui test va fi evaluat în funcţie de „numărul învăţămintelor dobândite”.

Vineri, Autoritatea americană pentru aviaţie civilă (FAA) a eliberat o licenţă de zbor pentru Starship „valabilă pentru următorii 5 ani”.

În urmă cu câteva luni, racheta SLS, aparţinând NASA (98 de metri înălţime) a devenit racheta operaţională cea mai puternică din lume, după zborul său inaugural în cadrul misiunii selenare Artemis 1. Racheta SLS ar putea fi detronată în cursul săptămânii viitoare de racheta lui Elon Musk.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...

Vopsirea auto profesională. Etapele procesului de vopsire pas cu pas

Vopsirea auto profesională este un proces complex și meticulos, care implică mai multe etape distincte pentru a obține un finisaj impecabil și durabil. În...

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...
Ultima oră
Pe aceeași temă