25.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSportZidane: „Nu a fost o seară bună pentru noi”

Zidane: „Nu a fost o seară bună pentru noi”

“Cu siguranţă, nu a fost o seară bună pentru noi. PSG ne-a depăşit în toate compartimentele, însă ceea m-a deranjat cel mai mult a fost lipsa noastră de intensitate în joc, iar la acel nivel al competiţiei acest lucru nu este posibil. Aşa că ne-au pus foarte repede în dificultate. Am început bine prima repriză, însă am fost depăşiţi rapid la mijlocul terenului, mai ales prin intensitatea cu care au evoluat ei”, a spus Zidane, al cărui scaun a început să se clatine după acest debut slab de sezon al madrilenilor.

Real, deţinătoarea recordului de titluri de campioană a Europei (13), a fost dominată clar de PSG, chiar dacă parizienii nu au putut conta pe starurile lor Neymar, Cavani şi Mbappe.

Argentinianul Angel Di Maria a reuşit o dublă în prima repriză, în faţa fostei sale formaţii (14, 33), scorul final fiind stabilit de belgianul Thomas Meunier, în prelungiri (90+1).

Cele mai citite

Regele Charles, un an de la încoronare. Aniversare fără fast

Pe data de 6 mai se împlinește un an de la încornarea regelui Charles. Însă nu va fi o zi cu fast pentru Regele...

Cetățenii UE consideră dezastrele naturale o amenințare mai mare decât un eventual război

Cetățenii din mai multe țări membre UE consideră că dezastrele naturale legate de climă reprezintă o amenințare mai mare decât un eventual război. Acest punct...

Aglomeraţie pe drumurile dinspre mare și munte spre Capitală. Rute alternative

Centrul Infotrafic din IGPR anunţă că este inregistrată aglomeraţie pe sensul de coborâre al DN1 către Ploieşti, între staţiunile Predeal şi Buşteni, dar şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă