17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSportValeriu Zgonea pune la îndoială integritatea lui Viviane Reding

Valeriu Zgonea pune la îndoială integritatea lui Viviane Reding

Un interviu acordat de vicepreşedintele Comisiei Europene, Viviane Reding, săptămânalului german Die Zeit, în care România este menţionată în rândul ţărilor care au avut probleme cu respectarea statului de drept, a stârnit confuzie şi reacţii inadecvate la Bucureşti.

Victor Ponta a acuzat presa că a tradus prost interviul, în vreme ce preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, a plusat, punând la îndoială integritatea comisarului european prin sugestia că poziţia acesteia ar putea fi subordonată intereselor politice ale Partidului Popular European.

Citeşte şi: Viviane Reding: România, printre ţările în care nu se respectă statul de drept

În interviul amintit, vicepreşedintele Comisiei afirmă că modificarea tratatelor şi reglementărilor Uniunii Europene nu ar trebui limitată numai la reglementările financiare, ci ar trebui extinsă şi la respectarea statului de drept, unde Comisia şi UE în general nu au decât opţiunea nucleară a suspendării dreptului de vot în Consiliul European al unui stat în care astfel de încălcări sistematice sunt constatate şi că Executivul european ar trebui să aibă la dispoziţie instrumente care să-i permită să abordeze o astfel de criză încă de la primele semne ale apariţiei ei. Doamna Reding a confirmat că atunci când a vorbit despre încălcări ale statului de drept s-a referit la România şi Ungaria, dar a precizat că nu numai la ele. Ştirea apărută într-o publicaţie românească referitoare la interviu poartă titlul „Viviane Reding, comisar european pe Justiţie: Statul de drept este încălcat în România”.

Atât Victor Ponta, cât şi Valeriu Zgonea au contestat informaţia apărută în presa română, pe care au acuzat-o că a tradus greşit. Astfel, Ponta nu s-a putut abţine să nu atace presa şi s-o acuze de incompetenţă: „Întâi, sigur că am luat şi eu în serios, după care am văzut că, evident, n-a zis aşa şi că e o traducere specific românească. Norocul meu că m-am obişnuit cu presa română, care traduce după ureche câteodată ce-a zis Viviane Reding. (…) Biata doamnă Reding n-a zis că România sau Ungaria“. La rândul său, Zgonea a susţinut că „e o traducere eronată (…) pe care aţi preluat-o toţi. Eu ştiu despre ce este vorba şi ştiu cum este interviul făcut de domnia sa într-un ziar german”.

„România liberă“ a rugat-o pe purtătoarea de cuvânt a doamnei Reding, Mina Andreeva, să clarifice lucrurile şi să salveze presa română din această confuzie. Iată răspunsul: „În esenţă, vicepreşedintele Reding afirmă că în trecut am putut observa probleme cu statul de drept în mai multe ţări europene. După care jurnalistul întreabă: «Vă referiţi la România şi Ungaria?», iar Reding răspunde: «Da, dar nu numai. Ar trebui să vedem cum funcţionează statul de drept în mai multe state europene». Prin urmare, nu se pune problema ca România să fie indicată în mod singular aici, şi nici nu este nimic nou pe acest front, Reding referindu-se la evoluţii din trecut” (sublinierile aparţin Minei Andreeva).

Într-adevăr, Reding a propus un mecanism de monitorizare a statului de drept în statele membre încă din primăvară ca răspuns la o scrisoare adresată de patru miniştri de Externe (Germania, Olanda, Danemarca, Finlanda), în care se cerea acest lucru şi despre care „România liberă“ a scris la vremea respectivă. În septembrie, domnia sa a ţinut un discurs la CEPS în care afirma foarte clar că acest mecanism a fost declanşat ca răspuns la criza romilor din Franţa din 2010, la criza constituţională din Ungaria, declanşată în 2012, şi la „criza statului de drept din România din vara lui 2012” şi propunea paşi concreţi pentru instituirea lui. Atât Ponta, cât şi Zgonea au profitat de inadvertenţa legată de timp, pentru a nega că UE ar considera că România ar fi încălcat vreodată statul de drept.

În pofida afirmaţiilor lui Ponta, Reding s-a referit explicit la România şi Ungaria. Zgonea a susţinut ieri că „în România nu au fost şi nu sunt derapaje de la statul de drept” şi a pus la îndoială integritatea comisarului pentru Justiţie, sugerând că aceasta serveşte interesele politice ale PPE: „Vă rog să fim foarte atenţi de acum înainte şi la nivelul comisarilor europeni care sunt oameni politici: vor apărea abordări aparţinând grupurilor din care fac parte, fie cel social-democrat, fie cel popular, aşa cum este opinia doamnei Reding”.

Cele mai citite

Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6 miliarde de lei

Ministerul Finanţelor a planificat să se împrumute, luna aceasta, cu aproape 6 miliarde de lei de la băncile comerciale. Suma este mai mică cu...

Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6 miliarde de lei

Ministerul Finanţelor a planificat să se împrumute, luna aceasta, cu aproape 6 miliarde de lei de la băncile comerciale. Suma este mai mică cu...

Tarife pe litoral de 1 Mai. A înlemnit când i-a venit nota de plată pentru 4 sucuri și mâncare

Turiștii plecați pe litoralul românesc în aceste zile de vacanță au parte de surprize neplăcute, mai ales când le vine nota de plată. Mulți...
Ultima oră
Pe aceeași temă