12.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportUS Open: "Uraganul" Townsend lovește din nou! Sorana Cîrstea, noua victimă a...

US Open: “Uraganul” Townsend lovește din nou! Sorana Cîrstea, noua victimă a americancei

Townsend a prestat acelaşi joc de lângă fileu, ca în meciul câştigat în faţa Simonei Halep, a servit la fel de bine şi a arătat aceeaşi încredere, aceeaşi atitudine neperturbată de ceea ce se întâmplă pe teren, dacă este condusă sau conduce.

Sorana Cîrstea a pus accent pe agresivitatea la retur, mai ales pe serviciul al doilea al adversarei, a încercat să rupă ritmul cu scurte, să lobeze mingea peste adversară, a dat tare în Townsend când aceasta venea la fileu sau a pasat-o şi americanca a mai ratat voleuri. Din nefericire, lucrurile bune făcute de jucătoarea română nu au ţinut decât zece ghemuri. Cîrstea şi-a pierdut concentrarea şi a greşit mult, devenind a doua “victimă” din România a ofensivei Townsend.

Sorana a condus cu 2-0 în primul set, după un break în ghemul al doilea. Au urmat alte trei ghemuri în care cele două jucătoare nu şi-au fructificat serviciul. Townsend a oprit această serie la 2-3 şi meciul a continuat cu serviciul până la 5-5, când americanca a reuşit un nou break, după o dereglare totală a evoluţiei Soranei Cîrstea.

Au fost momente în care mai degrabă românca a jucat foarte slab, americanca profitând de acest lucru. Townsend a pus capăt setului întâi cu 7-5, după 50 de minute.

La rândul ei, Cîrstea a pus capăt seriei de patru ghemuri pierdute la rând abia la 0-2, în setul secund. Jucătoarea de 23 de ani a început setul secund cu break, l-a dublat la 4-2 şi a încheiat meciul cu 6-2, după o oră şi 27 de minute de joc. 

În optimi, Townsend, care a învins-o pe Halep, în turul al doilea, cu 2-6, 6-3, 7-6 (4), va evolua cu jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, locul 15 WTA.

România nu mai are jucătoare pe tabloul feminin de simplu.

Accederea în manşa a treia este recompensată cu un premiu de 163.000 de dolari şi cu 130 de puncte WTA.

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

Cursa pentru București. Gabriela Firea: „Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că are încredere în şansele sale la alegeri, deoarece, după propriile spuse, Bucureştiul arată „mult...
Ultima oră
Pe aceeași temă