12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSportUninominalul, in procedura de urgenta la Senat

Uninominalul, in procedura de urgenta la Senat

Senatul va dezbate in procedura de urgenta proiectul de lege privind introducerea votului uninominal. Presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, a afirmat ca dupa adoptare, proiectul va fi trimis la Camera Deputatilor la sfarsitul lunii septembrie.


Ca replica dupa avertizarea presedintelui Basescu ca va convoca referendum pentru votul uninominal in aceeasi zi cu alegerile pentru Parlamentul European, presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, promite dezbaterea in procedura de urgenta a proiectului de lege privind votul uninominal. "Sper ca nu se va justifica referendumul, in contextul in care prin Senat deja pana la sfarsitul lunii septembrie vom adopta acest proiect de lege si il vom trimite la Camera Deputatilor. De ce cred ca este o idee proasta? Pentru ca asta ar insemna automat o implicare, chiar indirecta, dar substantiala a presedintelui Romaniei in alegeri si, cum stim ca este partizan pe fata al PD, lucrurile ar deveni extrem de delicate si de complicate", a declarat Nicolae Vacaroiu. La randul sau, premierul Tariceanu si-a exprimat veto-ul apreciind ca suprapunerea celor doua scrutinuri ar fi o premiera nedorita in Uniunea Europeana. "Cand toata Europa face eforturi sa decupleze alegerile europene de teme de interes national local, noi am face o premiera sa organizam referendumul o data cu aceste alegeri – o premiera nedorita", a afirmat premierul, aratand ca alegerile europarlamentare au loc in intreaga Uniune Europeana pe baza de liste, si nu pe principiul votului uninominal. Declaratiile prezidentiale au fost primite cu scepticism de senatorii juristi. Senatorul PSD, serban Nicolae, membru al Comisiei juridice, care ofera un aviz consultativ la proiectul de vot uninominal, nu a putut estima daca initiativa va fi adoptata la timp, astfel incat sa fie evitata organizarea referendumului anuntat de seful statului. El a declarat pentru NewsIn ca, in conditiile in care PRM si UDMR nu sustin votul uninominal, cele doua partide ar putea sesiza Curtea Constitutionala. El a declarat ca sesizarea nu ar fi "lipsita de temei", pentru ca, in opinia sa, proiectul Pro Democratia introduce un sistem discriminatoriu, in sensul ca o parte din mandate sunt castigate direct, restul fiind distribuite pe lista. "Din partea noastra nu va fi nici o problema sa treaca", a declarat presedintele Comisiei juridice, senatorul UDMR Peter Eckstein-Kovacs, anticipand insa "o avalansa de amendamente" ce vor trebui discutate in comisie si plen. Senatorul PRM Viorel Dumitrescu a afirmat ca partidul sau este "categoric" impotriva sistemului de vot uninominal, pe care l-a caracterizat drept "anacronic".


PIN depune sesizari la Bruxelles Impotriva lui Basescu

Delegatia PIN la Bruxelles, formata din cei 35 de candidati ai partidului la europarlamentare si din 25 de lideri PIN, a depus ieri doua sesizari impotriva presedintelui Traian Basescu la presedintele Parlamentului European, Hans-Gert Pottering, respectiv la seful Comisiei Europene, José Manuel Duraõ Barroso. Sesizarea se refera la intentia declarata a sefului statului de a convoca un referendum pentru ziua de 25 noiembrie 2007, concomitent cu alegerile pentru Parlamentul European. Membrii PIN considera ca presedintele incearca in acest fel, in mod neconstitutional, sa influenteze votul cu ocazia alegerilor, creandu-si o posibilitate nelegala de a interveni in favoarea PD, partidul care il sustine neconditionat. PIN atrage atentia asupra pericolului "ca alegerile europene din Romania sa fie deturnate in folosul politic al unui singur om, urmand ca in acelasi timp Administratiei Prezidentiale sa ii fie cerute explicatii legate de intentia declarata a presedintelui Traian Basescu".

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă