25.2 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSportUdrea, despre "revenirea salariilor": Cine poate spune că e rău că dăm...

Udrea, despre “revenirea salariilor”: Cine poate spune că e rău că dăm înapoi?

Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, spune că reîntregirea salariilor bugetarilor este un lucru bun şi oamenii se vor bucura şi “vor aprecia cât de corectă este măsura”, potrivit realitatea.net.

“Nu vorbim despre o creştere ci despre o revenire echitabilă la salariile care erau înainte de reducerea cu 25%, din 2010. Este bine că se întâmplă acum, era mai bine dacă se întâmpla mai demult, dar până la urmă cine poate să spună că este rău că dăm înapoi, că putem da înapoi oamenilor, ce a mai rămas din ce am luat. Dacă am fi avut alegeri la toamnă, aşa cum propuneam noi, era cu mai multe luni înainte de campanie. Eu cred că până la urmă oamenii se bucură că primesc aceşti bani, indiferent când şi vor aprecia cât de corectă este măsura asta de reîntregire a salariilor”, a spus Udrea, în cadrul emisiunii “Realitatea la raport” de la Realitatea TV.

Elena Udrea s-a declarat uimită de reacţia liderului PSD: “Eu mă mir că un membru PSD se opune la revenirea salariilor. Mă refer la Victor Ponta. Se contrazice în declaraţiile pe care le face. Iniţial a spus că dacă vine la putere taie din nou salariile, după care a cerut să se reducă şi CAS-ul”.

“Este foarte bine dacă salariile se pot reîntregi. Bine că se întâmplă acum. Noi am scris în acordul cu FMI că dacă economia va permite vom face acest lucru. Este bine că se întâmplă”, a mai spus fostul ministru al Turismului.

Cele mai citite

VIDEO. Limitator inteligent de viteză montat la Snagov

La Snagov s-a montat primul limitator de viteză inteligent din România, ce îi oprește numai pe șoferii care încalcă limita de viteză din zonă. Un...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...

VIDEO. Poli Iași obține victoria în partida cu FC Hermannstadt

Într-un meci tensionat din cadrul etapei a opta a fazei play-out a Superligii de fotbal, Politehnica Iași a reușit să învingă echipa FC Hermannstadt...
Ultima oră
Pe aceeași temă