21 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSportTenisWTA a decis! Turneele de tenis feminin se reiau în China

WTA a decis! Turneele de tenis feminin se reiau în China

Women’s Tennis Association (WTA), organizaţia care gestionează circuitul profesionist feminin de tenis, va relua organizarea de turnee în China din septembrie.

„WTA ridică suspendarea pentru găzduirea turneelor de către China, acestea se vor relua din septembrie”, se arată într-un comunicat al WTA.

WTA a anulat în 2022 toate evenimentele în China, decizie ce fusese luată chiar din decembrie 2021, după ce jucătoarea Shuai Peng fusese dată dispărută după acuzaţii de agresiune sexuală contra unui înalt demnitar chinez, publicate pe o reţea de socializare. Postarea a fost însă rapid ştearsă, orice comentariu cenzurat, iar mai târziu chiar Peng a susţinut că nu a făcut acele acuzaţii.

La începutul acestui an, WTA a solicitat autorităţilor chineze să poată avea o întrevedere privată cu jucătoarea Shuai Peng, înaintea unei eventuale reveniri a circuitului în China.

WTA cerea „să o întâlnească – în privat – pe Peng, pentru a discuta situaţia sa”, sublinia instanţa cu sediul în Florida (Statele Unite).

„Am primit confirmarea că Peng este în siguranţă şi că beneficiază de confort, însă nu am întâlnit-o încă personal”, continua textul.

Peng, laureată la Wimbledon şi Roland Garros la dublu, care a împlinit 37 de ani pe 8 ianuarie, iar în prezent este retrasă din activitate, a dispărut timp de aproape trei săptămâni în decembrie 2021, după ce l-a acuzat pe fostul vicepremier Gaoli Zhang de agresiune sexuală, în cadrul unei relaţii între cei doi care a durat mai mulţi ani.

Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, şi jurnalişti de la cotidianul sportiv francez L’Equipe au putut discuta cu Shuai Peng în timpul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing, din februarie 2022, însă jucătoarea era însoţită.

WTA a decis, în decembrie 2021, să renunţe la organizarea turneelor sale de toamnă în ţara asiatică, în ciuda mizelor financiare enorme, dar în septembrie 2022 a anunţat că „în conformitate cu un contract pe termen lung”, circuitul ar putea reveni în China în 2023, în funcţie de evoluţia situaţiei lui Shuai Peng.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă