Tenismena de origine cehă Petra Kvitova a câștigat turneul WTA 1.000 de la Miami, după ce a întrecut-o în finală pe kazaha Elena Rîbakina, în două seturi, cu scorul de cu 7-6, 6-2.
Jucătoarea în vârstă de 33 de ani, dublă campioană la Wimbledon în 2011 şi 2014, a câştigat astfel al nouălea său titlu la un turneu Masters 1000.
„Tie-break-ul a fost probabil cel mai lung din cariera mea (n.r. 16-14) și cumva am reușit să îl câștig! Iubesc să joc finale și să ajung cât mai departe la turneele importante, probabil acesta este secretul meu”, a declarat Kvitova.
🎊 raise it HIGH 🎊@Petra_Kvitova | #MiamiOpen pic.twitter.com/XwpUAneacc
— wta (@WTA) April 1, 2023
În urma acestei victorii, Kvitova va reveni începând de luni între primele 10 jucătoare ale lumii.
Kvitova, care a eliminat-o în semifinale pe românca Sorana Cîrstea, are în palmares 30 de trofee obţinute în 41 de finale disputate, fiind cea mai titrată jucătoare din circuit încă în activitate după americanca Venus Williams.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!