13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportTehnicianul englez Alan Pardew și-a reziliat înțelegerea cu ADO Den Haag

Tehnicianul englez Alan Pardew și-a reziliat înțelegerea cu ADO Den Haag

”Clubul şi antrenorul de 58 de ani au decis, după o consultare pozitivă, să nu continue colaborarea în sezonul următor. Antrenorii secunzi Chris Powell şi Paul Butler, ale căror contracte urmau să expire, nu vor reveni nici ei”, a precizat managerul general al clubului, Mohammed Hamdi.

”Alan a riscat în urmă cu patru luni când a luat această slujbă într-un sezon foarte dificil pentru club. Respectăm foarte mult acest lucru şi avem acelaşi respect şi pentru traseul său în fotbal. Din cauza pandemiei de coronavirus nu s-a putut juca fotbal decât până pe 7 martie, dar le mulţumim lui Alan, Chris şi Paul pentru eforturile lor”, se mai arată în comunicatul echipei la care a jucat câteva luni şi mijlocaşul român Tudor Băluţă, împrumutat de Brighton.

Tehnicianul a declarat, la rândul său, în comunicat: ”Am sentimente pozitive pentru acest club şi m-am bucurat pentru pasiunea suporterilor. Îmi voi aminti cu plăcere de această frumoasă aventură din Olanda”.

Den Haag era penultima în clasamentul ligii olandeze la momentul suspendării sezonului din cauza pandemiei.

Restul campionului a fost anulat săptămâna trecută şi autorităţile au decis că nu va retrograda nicio echipă, astfel că Den Haag nu a retrogradat, aşa cum se aştepta.

În urmă cu două zile, fostul antrenor al echipelor Newcastle United şi West Ham United a dezminţit relatările conform cărora ar fi primit prima pentru evitarea retrogradării.

”În mod formal aveam dreptul la sumă, dar nu aş fi primit-o niciodată. În aceste timpuri dificile, aş fi înapoiat clubului orice primă, iar acesta ar găsi o destinaţie potrivită pentru ea”, a afirmat el, duminică.

Pardew a precizat că ar dori ca banii să fie daţi personalului clubului Den Haag care este neplătit sau să fie donaţi serviciului naţional de sănătate.

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă