23.6 C
București
marți, 4 iunie 2024
AcasăSportTăriceanu s-a SUPĂRAT pe deputaţi. Ce le-a cerut INSISTENT

Tăriceanu s-a SUPĂRAT pe deputaţi. Ce le-a cerut INSISTENT

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, i-a ameninţat, miercuri, în plenul reunit, unde urma să fie votat Ilie Sârbu într-o funcţie de conducere la Curtea de Conturi, că va întrerupe şedinţa dacă parlamentarii continuă să discute cu miniştrii, cerându-i premierului Victor Ponta să intervină.

"Am o rugăminte la dumneavoastră – știu că după plecarea preşedintelui urmează inevitabil un moment de destindere. Aş ruga atât membrii Guvernului să ia loc în bancă şi să acorde audienţele la Guvern. Domnule prim-ministru, dacă îmi permiteţi, am o rugăminte, e o dezordine generală. Propuneţi-le colegilor să vină la audienţe la Guvern şi rugaţi şi membrii Guvernului să ia loc în bancă!", a spus Călin Popescu Tăriceanu.

După acest moment, văzând că parlamentarii tot nu se aşează în bănci, preşedintele Senatului a ameninţat cu suspendarea şedinţei: "Să ştiţi că ridic şedinţa dacă nu se face linişte, îmi pare foarte rău, dar vă anunţ că ridic şedinţa!".

Ulterior, Tăriceanu s-a întors către banca miniştrilor pentru a vorbi cu aceştia. "Roag-o şi pe Rovana. (…) Să ia loc toată lumea în bancă, nu se poate aşa ceva! Am o rugăminte, vă rog, haideţi!", le-a spus parlamentarilor, departe de microfon, președintele Senatului. 

Cele mai citite

De ce și de unde să cumpărăm produsele românești autentice?

În ultimii 20 de ani, în contextul creșterii economiei de consum, omul s-a obișnuit să se alimenteze mai ușor, de cele mai multe ori...

Ministrul de Finanțe și șeful Vămilor inaugurează scanerele de la vama Albița

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, și președintele Autoritãții Vamale Române, Marcel Mutescu, merg în ziua de 4 iunie 2024 la vama Albița (județul Iași), unde...

Activitatea ANAF pentru colectarea veniturilor în perioada ianuarie-mai 2024: Controalele antifraudă au avut implicații fiscale de 1,24 miliarde lei

Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a prezentat raportul acțiunilor întreprinse în perioada ianuarie-mai 2024 de către direcțiile de specialitate din...
Ultima oră
Pe aceeași temă