12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSportTăriceanu, despre hotărârea CCR în cazul Șova: Până nu văd motivarea, nu...

Tăriceanu, despre hotărârea CCR în cazul Șova: Până nu văd motivarea, nu vreau să speculez

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, că decizia CCC referitoare la hotărârea Senatului privind cererea DNA în cazul lui Dan Şova va fi pusă în aplicare, dar trebuie să se aştepte publicarea motivării în Monitorul Oficial.

”Până la publicarea motivării deciziei Curții, nu vreau să fac comentarii. Numai atunci vom lua act de decizia Curții și vom proceda conform regulamentului, vom sesiza Comisia Juridică. Nu vreau să fac comentarii atâta vreme cât nu am motivarea. Orice speculație, până atunci, cel puțin din partea mea, mi se pare neavenită. Așteptăm motivarea curții, vom analiza la nivelul BPN, va sesizată comisia juridică care va da un punct de vedere și după aceea îl supunem plenului Senatului. Ca președinte al Senatului, decizia CCR va fi pusă în aplicare. Până nu văd motivarea nu vreau să mă lansez în niciun fel de speculații”, a declarat Tăriceanu. 

Citește și: UPDATE: CCR: Hotărârea în cazul lui Șova, neconstituțională. Reacția lui Tăriceanu

Curtea Constituțională a României a decis, miercuri, că hotărârea Senatului în cazul lui Dan Șova a fost neconstituțională. 

PNL a sesizat, în urmă cu două saptămâni, Curtea Constituţională, privind neconstituţionalitatea Hotărârii Senatului în cazul încuviinţării arestării lui Dan Şova. Liberali susțin că Senatul trebuia să-şi asume decizia prin care încuviinţează ori nu reţinerea şi arestarea preventivă a senatorului. 

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă