20.6 C
București
vineri, 13 septembrie 2024
AcasăSportSurpriză pe iarba londoneză. Naomi Osaka, OUT din primul tur

Surpriză pe iarba londoneză. Naomi Osaka, OUT din primul tur

Putinţeva şi-a adjudecat meciul după o oră şi 37 de minute, în contextul în care Osaka a comis nu mai puţin de 37 de greşeli neforţate, ambele jucătoare reuşind câte trei aşi.

Jucătoarea kazahă obţine astfel o a doua victorie cu Naomi Osaka, după ce o eliminase, luna trecută, 6-2, 6-3, în optimi la turneul de la Birmingham (Anglia), japoneza pierzând atunci locul 1 WTA.

În runda următoare, Putinţeva o va avea ca adversară pe elveţianca Viktorija Golubic (81 WTA) care s-a impus luni în faţa polonezei Iga Swiatek cu 6-2, 7-6 (7/3).

Cele mai citite

Italia, motor de creștere în România

În România sunt peste 53.000 de firme care au capital italian, cu investiții de peste 8 miliarde de euro Un studiu realizat de Universitatea Babeș-Bolyai...

Și-au construit case de vacanță într-o zonă protejată din Rânca

Comisarii Gărzii de Mediu Gorj au amendat mai multe persoane, pentru că și-au construit în mod ilegal case de vacanță în zona protejată din...

Dennis Man, monitorizat atent de Borussia Dortmund

Dennis Man, fotbalistul român de la Parma, a atras din nou atenția unor cluburi importante din Europa, datorită performanțelor sale excelente. Dortmund, cu ochii...
Ultima oră
Pe aceeași temă