9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialVictoria nu e de ajuns!

Victoria nu e de ajuns!

E greu de descris atmosfera care domneste aici, la Helsinki, in randurile delegatiei noastre. Cativa sunt optimisti, vorbesc numai despre meciul Finlanda-Romania din aceasta seara si spun ca vom invinge pentru a termina preliminariile Campionatului Mondial din 2006 cu un succes. Majoritatea insa cred ca victoria noastra, daca va fi, va fi una inutila pentru ca, desi o spun doar pe la colturi, ei anticipeaza deja un meci prietenesc intre Cehia si Olanda, care sa le netezeasca ambelor drumul spre Germania. Din pacate, asa cum s-a intamplat de mai multe ori in ultimii ani, nationala noastra a ajuns la mana altora. Mai mult, e foarte posibil ca aceasta calificare sa se joace miercurea viitoare, atunci cand au loc in grupa noastra partidele Olanda-Macedonia si Finlanda-Cehia, in timp ce reprezentativa antrenata de Victor Piturca are zi de pauza.

Orasul rece al sperantelor

Helsinki, orasul unde Romania isi joaca farama de speranta de a mai prinde barajul, ne-a intampinat rece si distant, cu atitudinea deja cunoscuta a nordicilor. E frig, ca la un final de toamna la noi, iar vremea joaca feste, fiind ba soare, ba nori, ba amenintarea cu ploaie. Ieri dimineata, Romania a sustinut antrenamentul oficial pe stadionul Olimpic din capitala Finlandei, primul (si ultimul) prilej de a lua legatura cu jucatorii si antrenorii nostri inainte de partida. Din pacate, relatiile tensionate dintre delegatia oficiala si ziaristi continua, fotbalistii nedorind sa discute cu presa la aeroportul din Helsinki, la venire, ei invocand faptul ca “nu ne lasa nea Piti”. Unii, probabil mai curajosi sau care pur si simplu nu stiau de interdictie, Iencsi, Cocis sau Jula, au discutat cu ziaristii care ii asteptasera peste doua ore pe aeroport, insa veritabila “cursa” de urmarire pe care presa a facut-o pe aeroport dupa jucatori a inspaimantat pur si simplu pasnicul personal al incintei.
Antrenamentul de ieri ne-a intarit ideea ca Victor Piturca are deja formata echipa de baza cu care va incepe azi. Antrenamentul sau, mai degraba, cele doar 10-15 minute de la final, cand am fost lasati sa intram in arena, ordinul venind tot de la capii delegatiei noastre. De fapt, fata de jocul de la Constanta, cand am invins cu 2-0 Cehia, este vorba de o singura modificare, dar una majora. Capitanul Cristi Chivu, suspendat, va fi inlocuit probabil cu Iencsi, care va face cuplu de fundasi centrali cu Tamas. In rest, Lobont va apara poarta, Contra si Rat vor fi fundasii laterali, Florentin Petre, Cocis, Ovidiu Petre si Dorinel Munteanu vor acoperi mijlocul, iar Mutu va juca un pic mai retras fata de atacantul central Mazilu. Este cea mai buna formula de echipa a momentului, una care a dat deplina satisfactie la Constanta in ultimul meci al preliminariilor. Este, de altfel, si echipa care a invins cu 11-0 formatia de rezerve a Sportului Studentesc in ultimul meci-scoala de dinaintea plecarii. Mutu a fost atunci in mare forma, punctand de patru ori intr-o singura repriza, pentru ca rezerva Daniel Niculae, care si-a serbat joi seara in cantonamentul nationalei aniversarea a 23 de ani”, sa il secondeze cu alte trei reusite in repriza a doua. De altfel, exista si unele voci care spun ca pana la ora jocului Piturca ar mai putea face o modificare in echipa de baza, Daniel Niculae avand ceva sanse sa inceapa titular in locul lui Mazilu.

Finlandezii arbitreaza grupa

Nationala Finlandei ar putea deveni arbitrul grupei noastre de calificare pentru ca joaca azi cu Romania si isi incheie prezenta miercurea viitoare, tot acasa, cu Cehia. Analizand foarte pe scurt aceste sanse, e clar ca noi trebuie sa invingem azi Finlanda, iar nordicii sa nu piarda cu cehii, dar e posibil ca si acest lucru sa devina inutil daca jucatorii lui Bruckner nu cedeaza azi in fata Olandei. Calculele sunt multe, numai ca din pacate ele nu ne cam avantajeaza.
Gazdele noastre se afla si ele in cantonament de mai multe zile, iar in ultimul amical au invins cu 3-0 formatia FC Espoo, din liga a doua a campionatului finlandez. Golurile Finlandei au fost inscrise de Juho Makela, Jonatan Johansson si Peter Kopteff, iar antrenorul Jyrki Heliskoski a inceput meciul cu Kaven-Saarinen, Wiss, Sjolund, Tainio – Kolkka, Kopteff, Makela, Okkonen-Heikkinen, Lagerblom. Dupa pauza au intrat si “greii” Hyypia, Forssell sau Eremenko jr, care au toate sansele sa fie titulari azi.
Pentru Finlanda, meciul e unul amical, de pregatire a urmatoarelor preliminarii. Echipa isi cauta antrenor dupa ce obiectivul CM 2006 a fost ratat, asa ca nordicii vor juca relaxati si se anticipeaza ca nu vor avea un sprijin prea substantial din tribune.
Atmosfera e foarte tensionata insa si in cantonamentul lui Karel Bruckner. Prin intermediul presei, acesta a avut un schimb mai dur de replici cu vedeta Pavel Nedved, “taxand” joaca acestuia de-a revenirea la nationala. Lucrurile nu i-au convenit celui care este coechipier cu Mutu la Juventus Torino, Nedved anuntand ca nu va mai reveni niciodata in nationala Cehiei. Absenta sa vine pe fondul a numeroase accidentari, atacantii Jan Koller si Vratislav Lokvenc, plus mijlocasul Vladimir Smicer fiind sigur indisponibili, iar Milan Baros si Tomas Galasek inca in dubiu.
Ca in toate discutiile pe care le purtam aici, la Helsinki, facem ce facem si revenim la meciul de la Praga. Din pacate, asa cum am spus, victoria noastra impotriva Finlandei, dorita si posibila in aceasta seara, de la ora 17, cand va avea loc meciul, nu este suficienta pentru a ne bucura. Pentru ca Romania sa ramana in cursa si dupa meciurile din aceasta seara e nevoie ca la Praga Cehia sa nu castige impotriva Olandei. Apoi reincepem calculele!

Cinci accidentati si doi incerti in echipa gazda

Selectionerul Jyrki Heliskoski a precizat ca efectivul ii creeaza mari probleme pentru partida cu Romania. “Nu am idee cum vom juca sambata. In acest moment echipa de start pentru meciul cu Romania este ca un joc de puzzle”, a spus Jyrki Heliskoski, care a enumerat absentele din tabara sa: Mika Vayrynen, Jari Litmanen, Hanny Tihinen, Petri Pasarien, Henri Scheweleff, plus incertii Toni Kallio si Aki Riihilahti. De asemenea, tehnicianul finlandez nu stie daca poate conta tot meciul pe atacantul Mikael Lorssell si Paulus Rolha.

Nucleul pentru 2008

Victor Piturca a sustinut ieri o conferinta de presa dupa antrenamentul oficial, urmarit de presa dintr-un… restaurant aflat langa gazonul stadionului Olimpic din Helsinki, caci prima parte a sedintei a fost inchisa ziaristilor. Pe langa obisnuitele declaratii protocolare, Piturca a facut si unele afirmatii care pot capata interes pentru viitor. El a spus ca, indiferent de ce se va intampla in aceasta campanie, lotul de la Helsinki este cel pe care se va baza in continuare pentru preliminariile Euro 2008, facand insa o precizare poate de multi neauzita: “Daca vom mai fi aici”. Selectionerul a spus ca toata lumea asteapta victoria, chiar daca ea ar putea fi inutila, precizand ca nu crede in varianta unui aranjament la Cehia-Olanda. Piturca si-a amintit cu placere ca in martie 1986 el a marcat pe acest stadion golul cu care Steaua a eliminat Kuusysi Lahti, calificandu-se in semifinalele Cupei Campionilor Europeni, competitie pe care apoi a si castigat-o. Atunci a fost un pas important spre o mare victorie, speram sa fie la fel si acum!
Helsinki, octombrie

Bogdan Costea
Bogdan Costeahttp://bogdan-costea
Bogdan Costea, sef departament Sport
Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii Această vacanță (27 aprilie-7 mai) va cuprinde atât ziua de 1 mai, cât și...
Ultima oră
Pe aceeași temă