12.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialTârziu, deci niciodată

Târziu, deci niciodată

Mircea Sandu a ieşit la iarbă verde şi, după ceva timp, a apărut pe un stadion al Ligii I la fotbal. Aşa cum probabil era de aşteptat, a ajuns în Regie pentru a saluta revenirea echipei sale de suflet pe prima scenă. Din păcate, însă Sportul Studenţesc l-a dezamăgit şi a pierdut cu 0-1 în faţa Oţelului la capătul unui meci influenţat aproape decisiv de căldura infernală sub care s-a disputat.

La final, preşedintele FRF a spus că ar fi cazul ca în Liga I să existe 16, nu 18 echipe. Probabil în ideea că, dacă vor fi mai puţine, vor avea şi o potenţă financiară mai mare, vor avea bani de nocturnă – în Regie nu există aşa ceva, deci s-a jucat de la ora 16.30, la aproape 40 de grade -, de jucători mai buni ş.a.m.d. Din păcate, Naşu’ face aceste declaraţii în prima etapă a sezonului, deci într-un moment în care nu se mai poate lua nici o decizie în acest sens. Iar până la viitoarea Adunare Generală, care va avea loc în primăvara anului viitor, mai e mult timp… suficient ca oamenii să se răzgândească.

Nu e numai atât. Părerea noastră este că nu numărul echipelor trebuie modificat, ci criteriile în urma cărora ajung acestea să joace în Liga I. Criterii financiare dure, cum se întâmplă să găsim în străinătate, cu bugete garantate pe un sezon, nu de pe azi pe mâine, cu salarii asigurate pe un campionat, cu acte care să dovedească dacă grupările au sau nu datorii către autorităţile locale sau către terţi. Nu în ultimul rând, licenţele ar trebui acordate cluburilor care au stadioane adecvate pentru prima ligă, iar aici ar trebui puse nişte condiţii clare: nocturnă, turnicheţi la intrare, supraveghere video, vestiare şi încăperi adiacente la nivelul competiţiei, plus alte câteva puncte care cu greu sunt îndeplinite la noi. Sau nu sunt… dar se închid ochii pentru că nimeni nu vrea să retrogradeze X sau Y din cauza faptului că are un stadion prea demodat.  Asta ar trebui Mircea Sandu să vegheze să se realizeze: respectarea clară a regulamentelor de licenţiere. Şi, fiţi siguri, se vor găsi mereu 18 echipe care să poată lua startul în prima ligă.  

Bogdan Costea
Bogdan Costeahttp://bogdan-costea
Bogdan Costea, sef departament Sport
Cele mai citite

Nicu Ștefănuță: „În sfârșit, directiva privind violența împotriva femeilor a fost adoptată”

În ultima sesiune plenară din legislatura actuală, Parlamentului European a votat primul act legislativ al UE privind violența împotriva femeilor și violența domestică, care...

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

Sorina Pintea, condamnată la închisoare

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, astăzi, de Tribunalul Cluj."În...
Ultima oră
Pe aceeași temă