17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialMeciul Bayern-Chelsea, relaxare pentru liderii G8

Meciul Bayern-Chelsea, relaxare pentru liderii G8

Chelsea Londra a câştigat în premieră Liga Campionilor la fotbal, sâmbătă seară, pe „Allianz Arena” din München, după ce a învins echipa Bayern München cu scorul de 4-3 la loviturile de departajare, scorul fiind egal, 1-1, după cele 90 de minute şi apoi după 120 de minute de joc.

 

Didier Drogba a transformat lovitura decisivă care a adus londonezilor primul trofeu Champions League, iar acest lucru asigură lui Chelsea prezenţa în ediţia viitoare a competiţiei, chiar dacă a încheiat acest sezon pe locul 6 în Premier League.

Thomas Muller (’83) a deschis scorul pentru Bayern, dar Didier Drogba (’88) a trimis meciul în prelungiri. La loviturile de departajare, Olic şi Schweinsteiger, respectiv Mata au ratat, iar Drogba a înscris lovitura decisivă. Bayern a controlat partida de la început până la sfârşit şi a ratat numeroase ocazii de gol, în timp ce londonezii s-au limitat la o apărare atentă şi contraatacuri sporadice.

Kroos a semnat prima ocazie a partidei (‘5), dar şutul său s-a dus alături de poartă. Presiunea bavarezilor a continuat să se accentueze şi a atins punctul culminant în min. 18, când la poarta lui Cech s-au bătut o suită de cornere. Olandezul Robben a ratat o mare ocazie de gol (’21), când mingea trimisă de el a sărit din braţele lui Cech în bară. Muller a avut o şansă bună şi el (’36), dar reluarea sa din vole a trecut pe lângă poartă.  Chelsea a avut o singură ocazie notabilă în prima repriză, în min. 37, când ivorianul Kalou a tras bine la colţul scurt, dar Neuer a fost la post.  Până la pauză, Bayern a mai avut două ocazii de gol: Ribery (’39) a ratat şutul, iar apoi Gomez nu a reuşit preluarea la 7 metri de poarta lui Cech, după care Gomez (’44) a tras peste poartă din situaţie clară de gol.

După prima repriză, Bayern avea o posesie a mingii de 60 de procente, şi expediase 13 şuturi la poartă, faţă de numai două ale oaspeţilor. În partea secundă, Kroos a semnat din nou prima ocazie (’49), şutul său fiind respins cu capul din faţa porţii de către David Luiz. Bayern a trimis mingea în plasă, în min. 56, dar golul a fost anulat pentru ofsaid la Ribery.

Ashley Cole a salvat golul în min. 59, la şutul lui Robben. Contento s-a remarcat şi el la poarta cealaltă, când l-a blocat pe Drog­ba (’73). Neuer prinde în cele din urmă mingea trasă de Drogba, după ce portarul respinsese greşit în primă fază (’75). După o scurtă perioadă în care londonezii au ieşit din propria jumătate, Bayern a reluat ofensiva. Cech a împins mingea peste transversală la centrarea din unghi a lui Ribery (’76). Thomas Muller nu a nimerit nici el poarta din 12 metri (’78), la mingea trimisă de Ribery.

Bayern a înscris în sfârşit în min. 83, când Thomas Muller a trimis mingea în plasă cu capul, sub bara porţii lui Cech, după centrarea lui Kroos. Doar cinci minute s-au bucurat bavarezii, pentru că oaspeţii au reuşit egalarea în min. 88, prin ivorianul Drogba, care a catapultat mingea în plasă cu capul, după centrarea lui din corner, primul al lui Chelsea, după 16 cornere ale lui Bayern. Gazdele au acuzat şocul, iar Drogba a avut şansa de a aduce victoria pentru ”Blues” în min. 90+3, dar africanul a trimis mult peste poartă din lovitură liberă.

Robben a avut ocazia de a decide soarta finalei, dar a ratat un penalty în min. 95, apărat de Cech, după ce Drogba l-a agăţat în careu pe Ribery. Bayern l-a pierdut la această fază pe Ribery, accidentat. Bayern a mai irosit o şansă în prelungiri, când Olic (‘108) a trimis un şut centrare în faţa porţii, dar van Buyten nu a ajuns la minge. Apoi, Gomez (‘112) nu a reuşit să trimită în plasă din câţiva metri mingea centrată de Lahm. Partida a ajuns apoi la loviturile de departajare, unde Chelsea s-a impus cu 4-3.

Liderii G8, cu ochii pe fotbal

Preşedintele american, Barack Obama, premierul britanic, David Cameron, şi cancelarul german, Angela Merkel, alături de alţi lideri ai G8 aflaţi la Camp David (Maryland, estul SUA) au urmărit sâmbătă loviturile de departajare din finala Ligii Campionilor, câştigată de Chelsea în faţa celor de la Bayern Munchen, a făcut cunoscut un responsabil american, citat de AFP.

Preşedintele a urmărit loviturile de departajare dintre Chelsea şi Bayern Munchen împreună cu cancelarul Merkel, premierul britanic, David Cameron, şi alţi lideri, în /Laurel Lodge/, principalul corp de clădiri din complexul rezidenţial al preşedinţilor americani, potrivit acestui responsabil.

La final, liderii au încercat, conform aceleiaşi surse, să o consoleze pe Angela Merkel, susţinătoare a echipei bavareze. Vineri, un alt responsabil american a dezvăluit că fuseseră făcute aranjamente pentru ca premierul britanic şi cancelarul german să poată urmări meciul de fotbal din sala de cinematograf de la Camp David, unde summitul G8 s-a încheiat sâmbătă seară.

Chelsea Londra a câştigat Liga Campionilor la fotbal, sâmbătă seara, pe „Allianz Arena” din München, după ce a învins pe Bayern München cu scorul de 4-3 la loviturile de departajare, scorul fiind egal, 1-1, după cele 90 de minute şi apoi după 120 de minute de joc.

Cele mai citite

Jack Grealish ar putea ajunge alături de Horațiu Moldovan! Atletico a pus ochii pe englez

În vârstă de 28 de ani, Jack Grealish își dorește să părăsească Manchester City la finalul acestui sezon. Cunoscut pentru talentul său în atac,...

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...
Ultima oră
Pe aceeași temă