4.6 C
București
vineri, 29 noiembrie 2024
AcasăSpecialIrina Begu, eliminată în primul tur la turneul WTA de la Toronto

Irina Begu, eliminată în primul tur la turneul WTA de la Toronto

Jucătoarea română de tenis Irina-Camelia Begu a fost eliminată în primul tur al turneului WTA de la Toronto, dotat cu premii în valoare totală de 2.377.305 dolari, fiind învinsă în două seturi, 6-3, 7-6 (7/4) de Olga Govorțova din Belarus, într-o partidă disputată marți, potrivit Agerpres.

Begu (24 ani), ocupanta locului 30 în ierarhia feminină, va fi recompensată cu un cec în valoare de 6.845 dolari și 1 punct WTA pentru participarea la această probă. Ea va continua să joace însă la Toronto în proba de dublu, unde a reușit calificarea în turul secund, alături de o altă reprezentantă a țării noastre, Raluca Olaru.

Mari a debutat la competiția canadiană și principala favorită, americanca Serena Williams, numărul unu mondial, care a dispus în trei seturi, 2-6, 6-3, 6-0, de italianca Flavia Pennetta, într-o partidă din turul al doilea, calificându-se în optimile de finală.

Alte rezultate (turul 1):

Mirjana Lucic-Baroni (Croația) — Karolina Pliskova (Cehia/N.10) 3-6, 7-6 (7/5), 6-2 
Roberta Vinci (Italia) — Karin Knapp (Italia) 6-0, 6-0 
Daria Gavrilova (Rusia) — Samantha Stosur (Australia) 6-4, 6-4 
Barbora Zahlavova Strycova (Cehia) — Varvara Lepchenko (SUA) 6-2, 6-4 
Ekaterina Makarova (Rusia/N.11) — Anna Tatishvili (SUA) 6-3, 6-3 
Polona Hercog (Slovenia) — Alison Van Uytvanck (Belgia) 6-4, 1-6, 6-3
Lesia Țurenko (Ucraina) — Yanina Wickmayer (Belgia) 6-3, 7-6 (7/3) 
Carina Witthoeft (Germania) — Coco Vandeweghe (SUA) 6-3, 3-6, 6-1 
Alison Riske (SUA) — Timea Bacsinszky (Elveția/N.12) 3-6, 7-6 (7/4), 7-6 (7/3) 
Sara Errani (Italia/N.15) — Kristina Mladenovic (Franța) 5-7, 6-1, 6-0 
Madison Brengle (SUA) — Carol Zhao (Canada) 6-1, 6-1 
Victoria Azarenka (Belarus) — Elina Svitolina (Ucraina) 6-1, 6-4 
Julia Goerges (Germania) — Zarina Dias (Kazahstan) 2-6, 6-1, 7-5 
Alizé Cornet (Franța) — Carla Suarez Navarro (Spania/N.9) 6-3, 6-7 (2/7), 6-4 
Angelique Kerber (Germania/N.13) — Misaki Doi (Japonia) 6-0, 6-1 
Monica Puig (Porto Rico) — Mariana Duque (Columbia) 6-4, 4-6, 7-5 
Jelena Jankovic (Serbia) — Caroline Garcia (Franța) 7-6 (7/4), 6-2

Cele mai citite

STS transmite că nu a primit informaţii privind derularea unor atacuri cibernetice în primul tur al alegerilor prezidențiale

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a anunțat joi, 28 noiembrie 2024, că nu au fost identificate vulnerabilități în securitatea serviciilor de comunicații și tehnologia...

Toni Greblă(AEP): Este absolut imposibil să renumărăm voturile până vineri

Președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a declarat că AEP va respecta fără ezitare orice decizie a Curții Constituționale, subliniind că instituția va acționa...

Ilie Bolojan crede că anularea alegerilor din primul tur al prezidențialelor este o „chestiune foarte sensibilă”

Ilie Bolojan, proaspăt preşedinte interimar al PNL, după demisia lui Nicolae Ciucă, este de părere că o eventuală anulare a primului tur al alegerilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă