19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialIonut Balan, al zecelea "divort" alb-rosu

Ionut Balan, al zecelea “divort” alb-rosu

Dinamo a fost cea mai grabita echipa din prima divizie si a efectuat ieri vizita medicala la Institutul National de Medicina Sportiva (INMS) inaintea inceperii noului sezon. Dupa vizita medicala, cei 25 de componenti ai echipei, dintre care 12 sunt nume noi fata de editia trecuta a Diviziei A, au intrat in cantonament la baza de la Saftica. Prezenta atator noutati se justifica prin faptul ca imediat dupa incheierea sezonului trecut, gruparea din Stefan cel Mare s-a confruntat cu un val de plecari de jucatori, pe care conducerea clubului a incercat sa le acopere prin aducerea altora noi, majoritatea fiind fotbalisti dinamovisti care au evoluat in sezonul trecut sub forma de imprumut la alte formatii. Cei mai cunoscuti dintre nou-veniti ar fi Lucian Goian (revenit de la Ceahlaul), Scarlatache (Pandurii Tg. Jiu), Pacurar (Gloria Bistrita), Ilin (Jiul Petrosani), Tames (FC National) si Claudiu Dragan (Jiul Petrosani).

Lot subtire

Ultimul “divort” dinamovist a fost inregistrat ieri dupa ce, potrivit unor surse din cadrul clubului, Mircea Rednic a renuntat la Ionut Balan. Balan, al zecelea jucator care paraseste gruparea din Stefan cel Mare (dupa Cristi Munteanu – s-ar putea retrage o perioada din cauza unor probleme de familie, Vladimir Gaev – isi cauta echipa, Cosmin Barcauan – imprumut expirat de la Sahtior Donetk, Daniel Florea – imprumut expirat de la Sahtior Donetk, Tiberiu Curt – final de contract, Florentin Petre – transferat la TSKA Sofia, Ianis Zicu – imprumut expirat de la Inter Milano, Florin Bratu – imprumut expirat de la FC Nantes si Vlad Munteanu – transferat la Energie Cottbus), a confirmat despartirea si a spus ca deocamdata nu are nici o oferta. Conducerea FC Dinamo negociaza in aceste zile transferul lui Mihai Lungan, jucatorul divizionarei B FC Bihor, precum si aducerea unui portar strain. De asemenea, in atentia lui Mircea Rednic se mai afla fostul international Ionel Ganea. Cat despre portarul Dumitru Hotoboc, de la Jiul Petrosani, care se afla in negocieri cu Dinamo pentru un eventual transfer, acesta a declarat ieri ca a sistat discutiile.
La Saftica, Dinamo va efectua cate doua antrenamente pe zi, pana pe 28 iunie, dupa care, pe 30 iunie, va pleca intr-un turneu de pregatire in Franta in cadrul caruia va sustine trei partide amicale: cu Servette Geneva (3 iulie), cu Croix de Savoie (5 iulie) si Olympique Marseille (8 iulie). Dinamo va juca primul meci oficial din acest sezon pe 13 iulie in primul tur preliminar al Cupei UEFA.

Cele mai citite

Înțelepciunea din Sinai: Moștenirea Creștină a Mănăstirii Sfânta Ecaterina

În sălbăticia îndepărtată și stâncoasă a Peninsulei Sinai din Egipt se află o țară cu o importanță istorică și spirituală imensă pentru cele trei...

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...

VIDEO. Incendiu în Berlin. A luat foc o fabrică de armament

Incendiul care a izbucnit vineri la o mare fabrică de armament din Berlin a stârnit îngrijorare și alertă în capitala Germaniei. Potrivit informațiilor furnizate...
Ultima oră
Pe aceeași temă