17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024

Flash


Manifestarile din ce in ce mai violente ale suporterilor, mai ales pe stadioanele din Romania, au determinat autoritatile de la noi sa ia masuri drastice. Astfel, a fost emisa o ordonanta de urgenta – Ordonanta 11/2006 – in concordanta cu prevederile Conventiei Europene, privind iesirile necontrolate ale suporterilor in timpul manifestarilor sportive, in special la meciurile de fotbal. Printre altele, potrivit noului act normativ, daca un spectator va fi sanctionat contraventional de doua ori in acelasi an pentru violente in incintele unde se desfasoara competitii sportive, agentul constatator va putea propune instantei de judecata sa decida interzicerea prezentei turbulentului la competitii sportive pentru o perioada cuprinsa intre sase luni si trei ani.
Conform prevederilor ordonantei, Inspectoratul General al Jandarmeriei va alcatui o baza de date in care se vor putea regasi persoanele turbulente, sau potential turbulente, cu toate elementele de identificare, inclusiv fotografiile. Toate aceste informatii vor fi distribuite personalului structurilor care asigura ordinea pe stadioane sau salile de sport, pentru a interzice intrarea celor care se regasesc in baza de date a Jandarmeriei. In cazul in care suporterii violenti nu vor respecta prevederile legale, vor risca amenzi de pana la 75 milioane de lei vechi (7 500 RON).

Rulmentul Brasov, meci infernal in Challange Cup

Rulmentul Brasov, liderul neinvins al Ligii nationale de handbal feminin, singura echipa feminina ramasa in cursa in cupele europene, disputa azi la Brasov prima mansa a sferturilor de finala ale Cupei Challenge in compania formatiei franceze Cercle Dijon. Partida are loc la ora 19,00 si va fi arbitrata de brigada Rakutina-Tkaciuk din Ucraina.
Rulmentul Brasov, 19 victorii din tot atatea meciuri disputate in acest sezon, cu mari sanse de a castiga titlul, spera sa faca o figura cat mai frumoasa si pe plan international, printr-o calificare in finala Cupei Challenge. Cercle Dijon ocupa locul 5 in Franta cu 34 puncte, lider fiind Metz cu 41 puncte. La echipa franceza, antrenata de Xavier Bonet, evolueaza si doua jucatoare romance, Ana Maria Stecz si Elena Napar.

Arsenal-Juventus, in sferturile Ligii Campionilor

Echipa Juventus Torino, la care este legitimat Adrian Mutu, va intalni Arsenal Londra in sferturile de finala ale Ligii Campionilor, s-a stabilit, vineri, in urma tragerii la sorti efectuate la Paris. Programul complet: Arsenal Londra-Juventus Torino (meci 1); Lyon-AC Milan (meci 2); Inter Milano sau Ajax Amsterdam-Villarreal (meci 3); Benfica Lisabona-FC Barcelona (meci 4). Sferturile de finala vor avea loc in 28/29 martie (turul) si 4/5 aprilie (returul).
In prima semifinala se vor intalni castigatoarele meciurilor 1 si 3, iar in cea de-a doua invingatoarele din partidele 2 si 4. Semifinalele vor avea loc in 18/19 aprilie (turul) si 25/26 aprilie (returul). Finala va avea loc la 17 mai, la Paris.

Dinu Gheorghe: Bucurie ponderata

Presedintele Dinu Gheorghe a declarat ca, dupa cum a jucat Rapidul, echipa SV Hamburg ar fi putut marca doar din intamplare in meciul castigat de giulesteni cu scorul de 2-0, in prima mansa a optimilor de finala ale Cupei UEFA. “Dupa cum am jucat noi, ei puteau marca doar din intamplare. Nu stiu daca au avut vreo ocazie tot meciul, dar in retur vom intalni o echipa cu orgoliul ranit si va fi foarte greu. Nu stiu unde o sa ne oprim, dar deja nimeni nu ne mai poate reprosa nimic, indiferent ce se va intampla la acest nivel”, a declarat Dinu Gheorghe. Presedintele rapidist a precizat ca bucuria rapidistilor este ponderata. “Este o victorie foarte importanta, dar toti stim ca mai este un joc. Este o bucurie ponderata, nu facem nunta in seara asta. Nu-mi vine sa plang, eu plang la nedreptate, la bucurie mai greu”, a spus Dinu Gheorghe.

Copos nu se astepta ca Rapid sa invinga

Patronul FC Rapid, George Copos, nu se astepta ca echipa pregatita de Razvan Lucescu sa castige meciul cu formatia germana SV Hamburg, din cadrul primei manse a optimilor de finala ale Cupei UEFA. “Sunt foarte mandru de baieti pentru ca s-au daruit total. Sunt foarte fericit pentru ca nu credeam ca Rapid o sa ajunga pana aici si sa bata cu 2-0 pe Hamburg, o echipa cu un buget de 83 de milioane de euro, iar noi avem un buget amarat de circa patru milioane de euro si ne chinuim sa ne platim taxele la bugetul de stat”, a spus Copos. Patronul giulestean considera ca diferenta de scor a fost facuta de daruirea jucatorilor.

Becali: Sunt suparat pentru suporteri

Finantatorul FC Steaua, Gigi Becali, este suparat deoarece suporterii au plecat dezamagiti de la meciul disputat pe Stadionul National din Complexul Sportiv “Lia Manoliu”. “Am intalnit o echipa puternica, dar eu zic ca am fost peste ei. Faptul ca nu am primit gol este bine, eu zic ca avem o sansa in plus. Sper sa marcam gol acolo si sa ne calificam. Supararea mea este ca suporterii au plecat dezamagiti. Am avut ghinion, dar am fost peste ei. Sunt dezamagit ca nu am inscris”, a spus Becali. Finantatorul FC Steaua a mentionat ca presedintele Traian Basescu, care a fost prezent la meci, i-a spus ca in situatia in care Steaua nu se va califica la Sevilla nu va mai veni la meciurile echipei din Ghencea pentru ca nu poarta noroc.

Lacatus: Ar fi un semn daca ne-am califica

Presedintele FC Steaua, Marius Lacatus, crede ca o eventuala calificare in sferturile de finala ar fi un semn pentru gruparea din Ghencea. “Ar fi o mare bucurie pentru Steaua daca ar reusi calificarea la Sevilla. Ar fi un semn pentru noi. Sevilla ne-a purtat noroc cand am jucat acolo”, a spus Lacatus, care a adaugat ca fotbalistii Stelei din echipa din 1986 vor fi invitati de Gigi Becali la Sevilla. Lacatus s-a aratat optimist in privinta sanselor Stelei de a marca in meciul retur, programat pe data de 16 martie. “Am mai inscris goluri in deplasare, am batut si la Heerenveen, de ce sa nu batem si la Sevilla?. Prin prisma rezultatului, Betis are prima sansa, dar nu ne predam, daca va ganditi la ce s-a intamplat acum 20 de ani. Sunt amintiri placute si speram ca dupa meciul retur sa avem amintiri si mai placute.”

Cele mai citite

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete și a eliberat din funcție doi procurori

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 26 aprilie 2024, mai multe decrete. Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2023 pentru modificarea...

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...

VIDEO. Tensiuni la Paris. Confruntare tensionată între susținătorii Israelului și cei ai Gaza

Tensiunile la cote maxime în fața prestigioasei universități Sciences Po din Paris din cauza războiului din Gaza, în timp ce manifestanți pro-israelieni au venit...
Ultima oră
Pe aceeași temă