13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024

Flash

Rafael Marquez a lansat o fundatie pentru ajutorarea copiilor saraci

Fundasul mexican Rafael Marquez a anuntat marti ca a lansat o fundatie destinata ajutorarii copiilor saraci din Mexic, informeaza AFP. Fundatia Rafael Marquez, avand ca moto “fotbal si inima”, va ajuta la construirea de clinici sportive ce vor permite crearea unor “cantine pentru copii”. Alti internationali mexicani cum ar fi Oswaldo Sanchez, Pavel Pardo si Jared Borgetti s-au alaturat initiativei fostului jucator al echipei AS Monaco.

Vincken este incert pentru meciul cu Rapid

Atacantul Tim Vincken este incert pentru meciul pe care echipa Feyenoord Rotterdam il va sustine, pe 15 septembrie, in compania formatiei Rapid Bucuresti, in prima mansa a turului intai al Cupei UEFA, informeaza site-ul oficial al gruparii olandeze. Tim Vincken nu va evolua in meciul cu NEC de duminica, din campionatul Olandei, din cauza unei accidentari la tendon. “Vincken are nevoie de timp pentru recuperare, iar duminica nu va juca”, a spus medicul echipei olandeze, Robbart van Linschoten. Site-ul oficial noteaza ca deocamdata nu se stie daca Vincken va fi apt pentru meciul cu Rapid.
Prima mansa dintre Feyenoord-Rapid este programata in Olanda (15 septembrie), returul urmand sa se dispute, doua saptamani mai tarziu, la Bucuresti.

Marbury promite un milion de dolari pentru sinistratii uraganului Katrina

Jucatorul echipei de baschet New York Knicks Stephon Marbury a anuntat, marti seara, ca va dona pana la un milion de dolari sinistratilor din statul Louisiana, afectati de ciclonul Katrina, informeaza AFP. “Sunt foarte afectat pentru ca ma gandesc la copii. Ii vad plangand si ma gandesc la ai mei, la fiul meu… Apoi vad acesti copii care plutesc in ape… Este incredibil prin ce trec acesti oameni”, a declarat Marbury, avand lacrimi in ochi. Vizibil afectat de cele intamplate, Marbury a izbucnit in lacrimi la anuntul facut de NBA ca va dona 2,5 milioane de dolari. Jucatorul a promis minimum 500.000 de dolari, pana la un milion, in timpul sezonului viitor. Marbury are un contract de 16 milioane de dolari pe sezon la New York Knicks.

Jan Ullrich refuza sa creada

Rutierul german Jan Ullrich a declarat, pentru editia de miercuri a cotidianului Die Welt, ca refuza sa creada intr-o eventuala revenire in competitie a americanului Lance Armstrong, informeaza AFP. “Dupa petrecerea de adio pe care a avut-o la Paris (la incheierea Turului Frantei 2005), nu pot sa-mi imaginez ca Lance va participa din nou la aceasta competitie”, a declarat Ullrich, care a castigat in Franta in 1997. Dupa victoria din 1997, Ullrich, in varsta de 31 de ani, a terminat de trei ori pe locul doi in Turul Frantei (2000, 2001, 2003) si a ocupat o data locul trei (2005).

Rosu crede ca este mai greu sa marchezi goluri in Segunda

Jucatorul Laurentiu Rosu crede ca este mai greu sa se marcheze goluri in Segunda Division decat in Primera, dupa ce a inscris de trei ori in partida castigata de Recreativo Huelva, cu scorul de 3-1, in fata formatiei Tenerife, in etapa a doua a diviziei secunde spaniole, informeaza Marca. “In divizia secunda este mai greu sa marchezi trei goluri decat in Primera. Nu stiu daca este adevarat, dar eu asa cred”, a spus Rosu, care a dedicat fiecare gol celor trei femei din viata sa, cele doua fiice si sotiei. Marca noteaza ca in ultimele saptamani cariera lui Rosu s-a schimbat. “Clubul a dorit sa accepte o oferta buna de la Hercules. Insa, antrenorul Marcelino a oprit operatiunea si a insistat ca fotbalistul din Europa de Est sa ramana la club”, scrie Marca.

Federatia bulgara isi cere scuze

Federatia Bulgara de Fotbal (BFS) si-a cerut “sincere scuze” de la UEFA in urma declaratiilor facute de selectionerul Hristo Stoicikov, informeaza site-ul oficial al forului fotbalistic european. “Ne cerem sincere scuze in legatura cu declaratiile si comportamentul scandalos al selectionerului Stoicikov dupa meciul Suedia-Bulgaria, scor 3-0, din preliminariile CM 2006”, se arata intr-o scrisoare adresata presedintelui UEFA, Lennart Johansson, de catre forul bulgar. In scrisoare se mentioneaza ca aceasta problema va fi studiata in timpul intrunirii de luna viitoare.
Stoicikov l-a acuzat pe presedintele UEFA, Lennart Johansson, ca ar fi influentat rezultatul partidei cu Suedia. “Johansson a manipulat rezultatul meciului Suedia-Bulgaria. Era 2-0 cand a parasit stadionul si isi facuse datoria”, a spus Stoicikov.

Norbert Varga s-a antrenat cu Poli Timisoara

Jucatorul echipei Sportul Studentesc Norbert Varga s-a antrenat alaturi de componentii formatiei Poli Timisoara, sub comanda antrenorului Cosmin Olaroiu. Mijlocasul Norbert Varga a semnat, in vara, un contract cu gruparea bucuresteana, insa isi doreste sa joace pentru Poli. De la sedinta de pregatire au lipsit cei trei jucatori accidentati, Olah, Caramarin si Galdeanu.
Pe de alta parte, partida dintre Poli Timisoara si Gloria Bistrita, din etapa a V-a a Diviziei A, se va disputa sambata, de la ora 20.00, si nu vineri, asa cum era programat initial. Liga Profesionista de Fotbal a acceptat cererea formulata de Poli Timisoara privind modificarea zilei de desfasurare a partidei, pentru ca Jonathan McKain sa poata fi folosit in meciul cu Bistrita. Fundasul formatiei Poli va reveni abia vineri dimineata din Australia, dupa dubla mansa pe care nationala sa a disputat-o in compania selectionatei Insulelor Solomon, in preliminariile CM.

Pilotul Anthony Davidson va fi testat de Jordan

Echipa de Formula 1 BAR-Honda i-a permis pilotului de incercari, britanicul Anthony Davidson, sa efectueze o zi de teste la Silverstone, la volanul unui monopost Jordan, informeaza AFP. “Anthony a facut o treaba extraordinara pentru noi timp de cinci ani, iar contributia sa la dezvoltarea echipei noastre este imensa. Nu am incheiat inca procesul prin care ne vom alege pilotii pentru sezonul 2006. Totusi, nu suntem in masura sa confirmam daca il vom putea ajuta pe Anthony sa-si atinga visul, de a concura anul viitor. Ii vom permite sa participe la aceste teste, saptamana viitoare, si speram ca totul va merge bine”, a declarat directorul sportiv de la BAR-Honda, Gil de Ferran.
La randul sau, directorul echipei Jordan, Colin Kolles, a precizat ca Davidson a demonstrat ca este un pilot rapid, talentat si care merita sa concureze in F1. “Il asteptam la aceste teste si sa negociem pentru o eventuala colaborare pe termen lung”, a mai spus Kolles.

Maria Sarapova si Kim Clijsters, in semifinale la US Open

Jucatoarele de tenis Maria Sarapova (Rusia) si Kim Clijsters (Belgia) s-au calificat, marti, in semifinale la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, informeaza AFP. Sarapova, cap de serie numarul unu, a invins-o, in sferturile de finala, cu scorul de 7-5, 4-6, 6-4, pe compatrioata sa Nadia Petrova, a noua favorita a intrecerii. Clijsters, cap de serie numarul 4, a trecut, cu scorul de 4-6, 7-5, 6-1, de americanca Venus Williams, a zecea favorita a competitiei.

Pochettino, indisponibil trei saptamani

Fundasul argentinian Mauricio Pochettino, de la Espanol Barcelona, va fi indisponibil aproximativ trei saptamani, din cauza unei intinderi la piciorul drept, a anuntat marti serviciul medical al gruparii spaniole, citat de AFP. Jucatorul argentinian va lipsi astfel de la meciurile cu Malaga, de duminica, din campionatul Spaniei, si de la partida cu Teplice, din prima mansa a turului intai al Cupei UEFA, de pe 15 septembrie. Pochettino urmeaza sa fie supus vineri unor noi teste.

Cele mai citite

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...
Ultima oră
Pe aceeași temă