12.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialBaietii au salvat onoarea

Baietii au salvat onoarea

Reprezentantii Romaniei au plecat cu funtea sus de la Campionatele Europene individuale de la Debrecen, cu cele sase medalii, doua de aur, trei de argint si una de bronz, cucerite. De asta data insa baietii sunt cei care au salvat onoarea. Spre deosebire de alti ani, cand fetele se intorceau acasa cu un sac de medalii, acum a fost invers. In ciuda valorii mult mai ridicate a competitiei masculine, romanii au reusit sa cucereasca nu mai putin de cinci medalii, din care una de aur, Marian Dragulescu la sol, in timp ce reprezentantele noastre, chiar daca au avut adversare mai modeste, nu au obtinut decat o singura medalie, aurul la barna al Catalinei Ponor.

Accidentari, dar nu numai…

Scandalurile si degringolada care au domnit in ultima vreme la nivelul conducerii tehnice a lotului feminin de gimnastica si-au pus amprenta asupra sportivelor si, dupa cum s-a vazut, asupra rezultatelor lor la Campionatele Europene. Bineinteles, si accidentarile au subtiat valoarea lotului nostru feminin, la intreceri participand doar trei sportive. Suparat, dar deloc surprins, Octavian Belu spunea dupa incheierea finalei de la sol: “Am luat doar un aur, dar sa nu uitam cu cine am venit. Rezultatul era de asteptat. Dupa cum s-a vazut, acum arbitrii nu mai dau note dupa cartea de vizita. Daca nu faci exercitiul ca lumea, pe palmares nu se mai primesc puncte”. Pentru prima data tehnicianul a recunoscut ca fetele nu s-au pregatit suficient pentru competitie. “Rezultatele reflecta si gradul de pregatire al fetelor. Nici nu stiu ce sa fac la intoarcerea in tara. Cu cine sa lucrez in continuare, pentru ca majoritatea gimnastelor sunt accidentate?”, s-a aratat usor dezorientat Octavian Belu.

Razvan Selariu, viitorul lider al echipei masculine?

La numai 21 de ani, cu trei medalii continentale cucerite, doua de argint, la individual compus si sol, si una de bronz, la sarituri, Razvan Selariu se anunta un pretendent cu mari sanse de succes la locul de lider al lotului nostru masculin. Chiar daca inca mai au un cuvant greu de spus in gimnastica, Marius Urzica si Marian Dragulescu, vedetele actuale ale echipei, se indreapta spre sfarsitul carierei, iar Razvan Selariu promite sa le calce pe urme cu succes. Lucru recunoscut si de Dan Grecu, antrenorul coordonator al lotului masculin, care, in ansamblu, s-a declarat multumit de prestatia de la Debrecen a tuturor elevilor sai. “Intr-adevar, Razvan Selariu, daca munceste, ar putea deveni liderul echipei. Este bun la individual compus, ceea ce este foarte important. Mai avem de lucrat la paralele si bara, aparatele care ne creeaza probleme, dar speram ca pana la Mondialele din Australia vom reusi sa progresam”. Din fericire, schimbul de generatii din lotul masculin se anunta unul fara problemele cu care se confrunta echipa feminina. Din spate vin gimnasti de valoare, ca Alin Jivan, Cosmin Popescu, Flavius Kocsi, nume care deocamdata nu spun mare lucru, dar carora conducerea lotului le prevede un viitor stralucit.

Cele mai citite

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...

Cursa pentru București. Gabriela Firea: „Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că are încredere în şansele sale la alegeri, deoarece, după propriile spuse, Bucureştiul arată „mult...
Ultima oră
Pe aceeași temă