1.1 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSportSorin Grindeanu: Ordonanţa privind graţierea nu avea toate avizele pentru a intra...

Sorin Grindeanu: Ordonanţa privind graţierea nu avea toate avizele pentru a intra pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de miercuri

Ordonanța de urgență privind grațierea nu ar fi putut intra pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de miercuri, pentru că nu avea toate avizele, a declarat premierul Sorin Grindeanu, pentru News.ro.

Șeful Executivului a precizat, miercuri, că ordonanţa de urgenţă privind graţierea nu ar fi intrat pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern, pentru că avea nevoie de avize de la alte ministere, care nu au venit până la sosirea preşedintelui Klaus Iohannis. Din acest motiv, actul normativ nu putea fi luat în discuţie.

Ministrul Justiției, Florin Iordache, a declarat la Guvern că ministerul pe care îl conduce a elaborat proiectul de Ordonanță de Urgență privind grațierea. El a precizat că aproximativ 2.300-2.500 de persoane pot beneficia de această lege. Iordache a precizat în timpul conferinței de presă organizată după ședința de Guvern, că nu se pot construi 9.000 de locuri în penitenciare. Așadar, se va lua decizia ca între 2.300-2.500 de persoane să beneficieze de grațiere.

„În acest moment, gradul de încărcare la nivelul penitenciarelor din România este peste 150%. România, în luna mai, este sub imperiul unei decizii CEDO care ne poate obliga, datorită faptului că în cele 40 de penitenciare și locuri de deținere, în toate aceste 40 de locuri, există hotărâri de condamnare a României pentru relele tratamente și pentru condițiile inumane pe care le au acești oameni. România nu poate face peste noapte să acopere cele aproape 9.000 de locuri cât avem în acest moment excedent de deținuți în aceste locuri de deținere. Din estimările pe care le-a făcut Ministerul Justiției, în jur de 2.300 — 2.500 de persoane pot beneficia de această lege a grațierii. Repet, este în consultare publică, dar poziția Ministerului Justiției este că, în acest moment, România trebuie să dea o lege a grațierii”, a precizat Florin Iordache, într-o conferință de presă la Palatul Victoria.


Pe aceeași temă:

România Liberă vă prezintă textul complet al proiectului de OUG privind grațierea

VIDEO. Ce conține ordonanța privind grațierea. Abuzul în serviciu sau obținerea de foloase necuvenite pot fi grațiate. Luarea și darea de mită și traficul de influență NU sunt pe lista infracțiunilor care pot fi iertate

Pachetul de legi cu care PSD vrea să-și scape clienții de pușcărie: Cele mai mari probleme din proiectele privind Legea grațierii și modificarea Codurilor Penale

Președintele României a decis să conducă ședința de Guvern de astăzi. Dragnea este plecat în SUA. Șeful statului a blocat introducerea pe ordinea de zi a actelor normative privind grațierea și modificare codului penal | VIDEO

Legea grațierii. Pedofilii și violatorii ar putea scăpa de jumăte din pedeapsă, dacă au peste 60 de ani sau dacă au în întreținere copii cu vârsta de până la cinci ani

Grațierea pentru corupți: Dan Voiculescu, care ispășește 10 ani de închisoare în dosarul privatizării ICA, ar putea beneficia de grațiere

Ministerul Justiției confirmă că a lansat proiectele referitoare la grațiere și amnistie, dar susține că ele nu figurau pe agenda ședinței de miercuri a Guvernului


 

Cele mai citite

Rezidențiat: Un sistem medical care strigă după ajutor

În timp ce peste 10.000 de candidați au susținut examenul de rezidențiat, România se confruntă cu un paradox cutremurător: avem un număr mare de...

Rezidențiat: Un sistem medical care strigă după ajutor

În timp ce peste 10.000 de candidați au susținut examenul de rezidențiat, România se confruntă cu un paradox cutremurător: avem un număr mare de...
Ultima oră
Pe aceeași temă