3.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSportPachetul de legi cu care PSD vrea să-și scape clienții de pușcărie:...

Pachetul de legi cu care PSD vrea să-și scape clienții de pușcărie: Cele mai mari probleme din proiectele privind Legea grațierii și modificarea Codurilor Penale

Liviu Dragnea și Dan Voiculescu ar putea beneficia de schimbarea legislației penale, pregătită de Guvern. Abuzul în serviciu va fi diluat, iar grațierea va fi simplificată.

Guvernul Grindeanu a negat că ar fi încercat să modifice, miercuri, legislația penală, deși presa și președintele Iohannis însuși au acuzat cabinetul PSD că se pregătește să emită ordonanțe de grațiere și modificare a Codului Penal. Proiectele de ordonanță au fost publicate pe site-ul ministerul Justiției și, la o primă analiză, reiese că mulți clienți ai actualei puteri ar fi beneficiat de prevederile lor.

*Abuzul în serviciu, subțiat. Intenția Guvernului Grindeanu este să redefinească infracțiunea de abuz în serviciu, printr-o ordonanță de urgență de modificare a Codului Penal. Schimbarea ar viza creșterea prejudiciului pentru abuz în serviciu la 200.000 de lei, față de 50.000 de lei, cât este în prezent. De asemenea, ar urma să fie necesară plângerea prealabilă a părții vătămate. Pedeapsa propusă va fi micșorată, urmând să fie între 6 luni și trei ani sau amendă față de 2-7 ani cât este în prezent. Un potențial beneficiar este președintele PSD Liviu Dragnea, trimis în judecată pentru instigare la abuz în serviciu și la fals intelectual în dosarul „Bombonica”. În acest caz, prejudiciul este de 108.612 de lei, sub noul prag propus de Guvernul Grindeanu.


Citește și: VIDEO. Ce conține ordonanța privind grațierea. Abuzul în serviciu sau obținerea de foloase necuvenite pot fi grațiate. Luarea și darea de mită și traficul de influență NU sunt pe lista infracțiunilor care pot fi iertate


* Eliminarea sau diluarea unor infracțiuni. Proiectul de OUG prevede de asemenea eliminarea din Codul Penal a infracţiunii de „neglijenţă în serviciu”, pedepsită în prezent cu o pedeapsă de la 3 luni la trei ani sau cu amendă. De asemenea, ar urma să fie schimbată și definiția conflictului de interese. Urmează să fie dezincriminate cazurile în care funcționarul public ia decizii „pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură”.

* Fără stimulente pentru denunțători. Denunțătorii scapă de răspunderea penală doar dacă depun denunțul în termen de șase luni de la săvârșirea faptei. Această prevedere a provocat controverse pentru că, de multe ori, denunțătorii așteaptă că politicienii pe care vor să îi acuze să nu mai dețină posturile respective.

*Grațiere pentru corupți. Proiectul de ordonanță de urgență privind grațierea, inițiat de Ministerul Justiției, prevede graţierea pedepselor cu închisoarea de până la cinci ani. Pe lista infracțiunilor care nu pot fi grațiate de numără mai multe fapte de corupție cum ar fi luarea și darea de mită, traficul de influență dar și o serie de infracțiuni comise cu violență sau care vizează siguranța statului.

Însă, vor putea fi grațiați cei care au fost condamnați pentru folosirea funcției de conducere pentru a obține foloase necuvenite sau abuz în serviciu. Grațierile se vor aplica și celor condamnați cu suspendare, deși motivul oficial al ordonanței este supraaglomerarea închisorilor. Aceste prevederi au generat discuții pentru că președintele PSD Liviu Dragnea a fost condamnat, în dosarul Referendumului, la doi ani de închisoare cu suspendare, fiind acuzat de folosirea funcției de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau altul de foloase necuvenite. Însă, președintele Comisiei juridice, Eugen Nicolicea (PSD) susține că Dragnea nu va avea beneficii practice, pentru că liderul PSD va rămâne cu condamnarea penală, care ar fi anulată doar prin amnistie, și nu va putea fi premier.

*Portiță pentru Voiculescu și alți infractori. Ordonanța grațierii prevede şi înjumătăţirea pedepsei pentru deţinuţii care au peste 60 de ani, femeile însărcinate şi a celor care au copii de până în cinci ani, cu condiția să nu fie recidiviști. Pentru cei din această categorie, grațierea se aplică pentru orice tip de infracțiuni, fără excepții. Cu alte cuvinte, grațierea se aplică și pentru pedofili, criminali, violatori, tâlhărie sau alte infracțiuni violente. În plus, cei din aceste categorie nu sunt obligați la achitarea despăgubirilor decise prin hotărâre judecătorească definitivă. Un beneficiar al acestui articol ar putea fi Dan Voiculescu, care are 70 de ani și a fost condamanat în 2014 la zece ani de închisoare cu executare în dosarul privatizării ICA.

*Salvarea baronilor locali. Ministerul Dezvoltării Regionale pregătește un proiect care ar urma să prevadă răspunderea aparatului de specialitate pentru actele întocminte de primării, diminuând răspunderea primarilor.

*Legea răspunderii magistraților. Un act normativ aflat, deja, în atenția Senatului, prevede că exercitarea functiei cu „rea-credință” sau „gravă neglijență” se sancționează cu excluderea din magistratură. Ministrul Justiției pregătește un al doilea proiect.


Consultați aici textele complete ale proiectelor de OUG: 

Textul complet al proiectului de Ordonanță de Urgență pentru grațierea unor pedepse

Textul complet al proiectului de OUG pentru modificarea și completarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală

 

 

 

 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă