15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSportSoluţia Udrea la pensiile militare?

Soluţia Udrea la pensiile militare?

Guvernul ar putea folosi o nouă cale pentru continuarea procesului de recalculare a pensiilor militarilor: emiterea unei noi hotărâri din care să fie eliminate aspectele discriminatorii.

Dacă prima reacţie a Executivului a fost să respingă argumentele instanţei cu privire la suspendarea HG în baza căreia se desfăşura procesul de recalculare a pensiilor rezerviştilor, după intervenţia şefului statului, Cabinetul Boc pare să fi făcut un pas înapoi. Cel puţin asta se deduce din declaraţia Elenei Udrea, singurul ministru care a comentat oficial decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). În opinia ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului, hotărârea instanţei ar trebui respectată şi ca atare, Guvernul ar trebui să abandoneze pentru moment ideea recalculării veniturilor foştilor militari. Elena Udrea are însă şi o soluţie: „Dacă Guvernul emite o nouă hotărâre, în care se spune de o nouă procedură de recalculare, acest proces poate continua”. La rândul lui, prim-vicepreşedintele PDL, Adriean Videanu, consideră că poziţia preşedintelui Băsescu este corectă şi că orice decizie a instanţei trebuie respectată. Pe de altă parte, colegul său de partid, Cezar Preda, membru în Comisia de apărare a Camerei Deputaţilor, crede că Emil Boc poate continua cu recalcularea dacă găseşte argumentele juridice prin care să combată hotărârea ICCJ. Guvernul urma să-şi stabilească următoarea mutare după întâlnirea convocată de preşedintele Băsescu, duminică seară, la Cotroceni, şi la care au fost invitaţi premierul, miniştrii Apărării, Internelor şi Finanţelor.

HG trebuia suspendată din noiembrie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reconfirmă de fapt o decizie a Curţii de Apel Cluj din 23 noiembrie 2010, care ar fi trebuit să-şi producă efectele încă de la acea dată. Recursurile făcute de Guvern nu anulau şi nu amânau hotărârea judecătorilor clujeni, explică specialiştii contactaţi de România Liberă. „Guvernul a tăcut mâlc, deşi ştia foarte bine că trebuia să oprească recalcularea în baza deciziei de la Cluj. Acum, Guvernul nu are cum să conteste, nu are nici un fel de argumente juridice cu care să combată decizia instanţei. Dacă o face, România încetează să mai fie stat de drept”, este de părere avocatul Georgiana Iorgulescu, director executiv la Centrul de Resurse Juridice. Aceasta sus¬ţine totodată că HG se suspendă pentru toată lumea, nu individual, pentru cei care au dat statul în judecată, aşa cum a avansat Executivul într-un comunicat de presă. „Hotărârile de Guvern sunt acte normative cu caracter general, au efect asupra tuturor -„erga omnes” (pentru toată lumea). Acestea sunt chestiuni de manual de drept, le ştiu şi studenţii de anul 2, nu pot să cred că Guvernul nu ştie aşa ceva”, completează Iorgulescu. În opinia ei, soluţia identificată de Elena Udrea, respectiv emiterea unei noi H.G stă în picioare. „H.G-ul funcţionează în acest caz precum normele de aplicare ale unei legi. Legea 115 este în vigoare, ea îşi produce efectele, doar că nu mai poate fi aplicată. Pensionarii trebuie să înţeleagă foarte bine că prin decizia instanţei, nu îşi primesc pensiile iniţiale, ci doar se suspendă recalcularea până la judecarea pe fond a legii”, explică avocatul. Totodată, nici cei care au făcut cerere de recalculare şi au primit deja pensia, nu revin la sumele de dinainte.

Opoziţia: Guvernul să răspundă penal

Scandalul recalculării pensiilor militarilor vulnerabilizează din nou Cabinetul Emil Boc, motiv numai bun pentru opoziţie să speculeze şi să puncteze la electorat. Crin Antonescu, liderul PNL, spre exemplu, crede că Executivul ar putea să răspundă penal dacă va continua cu recalcularea pensiilor. La rândul lui, Victor Ponta, preşedintele PSD, consideră că reacţia lui Traian Băsescu este foarte târzie şi ea vine „după ce a realizat ce spune opinia publică”.

Cele mai citite

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Marcel Ciolacu îi ia apărarea Gabrielei Firea: “N-a avut nicio treabă cu azilele groazei”

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că Gabriela Firea nu a avut nicio implicare în gestionarea azilelor groazei, iar problemele existente erau deja cunoscute,...
Ultima oră
Pe aceeași temă