23.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSportSoarta a 7 milioane de oameni, în pixul miniştrilor lui Boc

Soarta a 7 milioane de oameni, în pixul miniştrilor lui Boc

Măsurile de austeritate anunţate joi de Traian Băsescu vor fi aplicate nediferenţiat, iar durata lor depinde de capacitatea miniştrilor Guvernului Boc de a face concedieri.

Preşedintele Traian Băsescu declară că nu este de acord cu tăierea diferenţiată a salariilor, pensiilor şi ajutoarelor de şomaj. Sindicatele au propus ieri, la întâlnirea de peste patru ore de la Cotroceni, ca fondul de salarii al statului să fie redus cu 25%, dar cele 1,4 milioane de bugetari să plătească această reducere diferenţiat, cei cu venituri foarte, foarte mici urmând să plătească un procent mai mic sau să fie scutiţi. Traian Băsescu crede însă că aplicarea diferenţiată a tăierilor de salariu „va genera blocaj”: „N-o să se ştie cui mai mult, cui mai puţin, cine are mai multe drepturi, cine are mai puţine. Până la urmă, situaţia de criză este în toată ţara şi o repartizare unică din punct de vedere procentual mi se pare singura soluţie, care nu lasă loc la îndelungate negocieri”.

De o oarecare îndulcire a procentului de 15% tăiere anunţat iniţial ar putea avea parte pensionarii. După cum a anunţat liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu, sindicatele au propus preşedintelui ca statul să amâne trecerea unui procent de 0,5% din CAS plătită de angajaţi către companiile private de pensii, aşa cum era prevăzut în planul de reformă multianual, şi să se păstreze aceşti bani în sistemul de asigurări sociale de stat. Cele 400 de milioane păstrate în vistieria statului în acest fel ar putea să acopere o parte din gaura de la buget, iar pensionarii să aibă de suferit mai puţin. Traian Băsescu nu s-a opus acestei idei, dar s-a declarat rezervat, spunând că ştie de la Guvern că şi rezerva de 400 de milioane provenind din contribuţia CAS de 0,5% a fost luată în calcul atunci când s-a anunţat tăierea cu 15% din toate pensiile.

Ce se întâmplă în caz contrar?

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că, în cazul în care tăierile cheltuielilor nu se vor face, România va avea nevoie fie de un nou împrumut de circa 10, 20 sau chiar 30 de miliarde euro, fie să crească impozitele şi taxele, în speţă cota unică şi TVA. Traian Băsescu a sugerat că responsabili pentru situaţia critică în care se află economia românească ar fi Guvernul Tăriceanu din perioada 2007-2008 şi Guvernul Boc atunci când la guvernare se afla şi PSD, pentru că s-au împrumutat în această perioadă 10 miliarde euro.

Datoria publică a României este însă mult mai mare. Potrivit cifrelor oficiale, în timpul mandatului lui Emil Boc România s-a împrumutat cu 19,5 miliarde de la FMI, Uniunea Europeană şi Banca Mondială şi cu 11 miliarde euro de pe piaţa de capital, datoria publică a ţării crescând de la circa 20% din PIB în decembrie 2008 la circa 30% din PIB în prezent. În primele două luni ale anului 2010, România a împrumutat aproape 2,5 miliarde euro de la bănci, în afară de tranşele de la FMI. Numai în noiembrie, Bucureştiul trebuie să achite titluri de stat active (instrumente de împrumut) în valoare de două miliarde euro.

Cât vor dura măsurile de criză?

Sindicatele au cerut la întâlnirea cu preşedintele (unde trebuia să fie prezent şi premierul Emil Boc) ca Guvernul să anunţe tăierile de pensii, salarii şi ajutor de şomaj, să se facă într-o perioadă limitată de timp, în speţă şase luni. Preşedintele a lăsat să se înţeleagă că perioada de austeritate va dura atâta vreme cât ministerele vor amâna măsurile de restructurare. El a acceptat ca sindicatele să facă parte din comisiile care vor stabili „criteriile de reducere a posturilor din aparatul central, primării sau regii autonome”, dar a precizat apăsat că sindicatele nu vor fi „element de decizie şi codecizie”. Traian Băsescu a evitat să-şi asume ţinte în privinţa reducerii evaziunii fiscale. Potrivit lui Marius Petcu, prezent la discuţiile de la Cotroceni, preşedintele a spus că acest aspect ţine de „măsuri cu implicaţii guvernamentale” şi că „nu vrea să-şi asume chiar totul în situaţia dată”.

 

Protestele de stradă nu vor fi reprimate cu violenţă

Preşedintele Traian Băsescu a spus că înţelege cât de greu trebuie să fi primit pensionarii şi celelalte categorii afectate măsurile de austeritate, dar a spus că „trebuie să ne obişnuim să cheltuim atât cât producem” şi „că următoarele şase luni o să fie o perioadă de realism pentru politicieni, pentru stat, pentru companii, pentru fiecare român”. „Înţeleg că liderii sindicali au de dat explicaţii membrilor organizaţiilor lor”, a adăugat Traian Băsescu, dar aici „Guvernul are de dat explicaţii”. La ieşirea de la Palatul Cotroceni, liderul Sanitas, Marius Petcu, a declarat că preşedintele a promis că va dispune ca mişcările de protest care vor urma în perioada următoare „să nu fie niciodată reprimate cu violenţă”.

Se pare că reuniunea de la Preşedinţie a fost foarte tensionată, Bogdan Hossu de la Cartel Alfa acuzându-l pe Traian Băsescu că se face complice cu responsabilii guvernamentali, care au angajat cheltuieli ce pot fi considerate exorbitante chiar şi în situaţii economice normale. Reprezentanţii sindicatelor sunt nemulţumiţi şi de faptul că preşedintele cere solidaritate la economii tuturor la un loc, dar nu pomeneşte deloc de răspunderea membrilor Guvernului pentru actuala situaţie extrem de critică. Liderii sindicali preconizează mişcări de protest de amploare. Marţi urmează ca situaţia să fie reanalizată într-o întâlnire Guvern-sindicate-partide politice parlamentare-Preşedinţie, care va avea loc la Parlament pe baza textului scrisorii de intenţie convenit cu FMI. Reprezentantul Fondului, Jeffrey Franks, a anunţat încă de aseară că s-a ajuns la un acord cu Guvernul. La ora închiderii ediţiei, la Palatul Victoria avea loc o întâlnire a PDL, UDMR şi UNPR, adică a partidelor de guvernământ. Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, şi ministrul de Finanţe sunt aşteptaţi mâine la Senat, pentru audieri.  

Elena Vijulie
Elena Vijuliehttp://elena-vijulie
Elena Vijulie, sef departament Politica
Cele mai citite

Armata israeliană a început evacuarea civililor din Rafah, înaintea unei posibile ofensive

Armata israeliană a început evacuarea civililor din orașul Rafah, aflat în sudul Fâșiei Gaza, aparent în cadrul pregătirilor pentru o operațiune militară în această...

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...
Ultima oră
Pe aceeași temă