12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSportŞiretlicurile parlamentarilor pentru a se agăţa de privilegii

Şiretlicurile parlamentarilor pentru a se agăţa de privilegii

Liderul deputaţilor PSD, Marian Neacşu, a indicat ieri „în mod greşit“ aleşilor pesedişti cum să voteze modificările la Statutul deputaţilor şi senatorilor, care au adoptat astfel un amendament considerat de Agenţia Naţională de Integritate generator de confuzie. Deputatul Neacşu figurează pe lista aleşilor cercetaţi pentru conflict de interese.

Trecuse numai o zi de când raportul Expert Forum îi acuza pe parlamentari că recurg la toate mijloacele legislative şi politice de care dispun pentru a submina ANI şi a-şi păstra privilegiile, când aleşii naţiunii au comis-o din nou, la vedere. Marţi, comisiile juridice şi pentru Statut au aprobat modificările la Statutul parlamentarilor care ar fi trebuit să aducă legea în acord cu decizia Curţii Constituţionale. În acest sens, parlamentarii au acceptat să se revină asupra termenului de 45 de zile în care parlamentarii găsiţi incompatibili de ANI pot contesta raportul acestei institutii şi să îl fixeze la 15 zile, aşa cum prevede Legea ANI.

O întoarcere la normalitate s-ar zice, dacă lucrurile ar fi rămas aşa, dar n-au rămas. Deputatul UDMR Marton Arpad a introdus un amendament suplimentar, care nu făcea parte din articolele declarate neconstituţionale de CCR, potrivit căruia „orice dispoziţie contrară prezentei legi se abrogă“. Comisiile l-au aprobat şi ieri plenul Camerelor reunite a votat entuziast proiectul de Statut, cu 360 de voturi „pentru“ şi 38 „împotrivă“. Domnul Marton Arpad este, împreună cu colegul său Mate Andras-Levente, autorul unui proiect de lege care dezincrimina conflictul de interese şi traficul de influenţă şi care, dacă ar fi fost aprobat în legislatura trecută, ar fi deposedat ANI de orice putere. Domnul Mate Andras-Levente este învinuit de DNA într-un dosar de urmărire penală pentru conflict de interese. Domnia sa şi-a angajat nevasta la Camera Deputaţilor, fapt interzis de lege.

Liderul grupului PDL, Cristian Rădulescu, a anunţat că PDL va ataca pentru a doua oară la Curtea Constituţională, ceea ce a atras replica şefului Comisiei Juridice a Senatului, Tudor Chiuariu, care i-a acuzat pe cei de la PDL că „vor să întârzie reducerile bugetare“ prevăzute în noul Statut. Domnul Chiuariu este autorul modificării Statutului în sensul extinderii termenului de contestare la 45 de zile, care era clar că nu va trece de CCR.

Bomba zilei a venit însă de la grupul PSD atunci când însuşi preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, s-a scuzat public pentru votul „eronat“ pe care colegii săi l-au dat în plen la indicaţiile liderului de grup, Marian Neacşu: „Vreau să îmi exprim regretul că Statutul deputaţilor şi senatorilor a fost adoptat în această formă de către plenul reunit al Parlamentului. Nu sunt de acord şi vreau să mă delimitez foarte clar de modificările aduse în plus faţă de ceea ce trebuia să facem în urma motivării deciziei Curţii Constituţionale“, a declarat Zgonea. Ce s-a întâmplat de fapt este revelator pentru distanţele până la care sunt dispuşi parlamentarii să meargă pentru a-şi păstra privilegiile. Zgonea l-a chemat pe Neacşu înaintea votului şi i-a comunicat că grupul PSD trebuie să respingă în plen amendamentul UDMR, după care a plecat, convenabil, la o întrevedere cu secretarul general al Consiliului Europei.

În lipsa preşedintelui Camerei, Neacşu le-a indicat „eronat“ pesediştilor să voteze „pentru“, legea a fost supusă votului şi aşa a trecut amendamentul, spre regretul lui Valeriu Zgonea. Marian Neacşu este, desigur, cercetat de DNA pentru conflict de interese.

L-am întrebat pe preşedintele ANI, Horia Georgescu, ce pericole ascunde amendamentul lui Marton Arpad. „Imaginaţi-vă că un parlamentar declarat incompatibil de ANI merge în instanţă şi susţine, în virtutea acestui amendament, că prevederile Legii ANI sunt lovite de nulitate“, a declarat Georgescu pentru „România liberă“.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă