16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportSimona Halep e în optimi la Toronto

Simona Halep e în optimi la Toronto

Simona Halep se califică în turul al treilea-optimi la Toronto, după o victorie în două seturi cu Shuai Zhang, 6-4, 6-2.

Pentru a treia oară la rând, Simona găsește cheia potrivită pentru Shuai Zhang, jucătoare care i-a dat mari bătăi de cap de-a lungul timpului, cu o victorie aparent confortabilă, dar în realitate muncită. Precum în ultimele două meciuri, de la Wimbledon 2019 și Madrid 2022, Simona și-a impus până la urmă jocul în fața chinezoaicei: nu i-a oferit spații de manevră, nu a lăsat-o să se urce peste ea și i-a domolit jocul agresiv cu tot felul de contraatacuri și ruperi de ritm (fie o minge mai înaltă spre rever, fie o schimbare de direcție). 

Simona nu agreează mai deloc tiparul lui Zhang, joc iute, cu retrageri rapide și lovituri plate, de aici și acele înfrângeri suferite în fața ei. Dar ultimele lor întâlniri au tot scos la iveală o Simona care a reușit să frâneze agresivitatea sporită a adversarei. A făcut asta ținând-o pe Zhang departe de baseline; astfel, Simona s-a pus în poziția jucătoarei care dictează și stabilește ritmul. Or exact asta urăște cel mai tare Zhang: să o pui să se apere, să acopere terenul și să alerge pentru a-și face punctele, potrivit treizecizero.ro.

Partida a început relativ dezechilibrat, cu Zhang care a avut foarte mari probleme cu serviciul și cu aruncarea mingii – probleme ce aveau să continue tot meciul – și cu Simona care a strâns punct cu punct, a profitat de fiecare eroare a adversarei și a evoluat la un nivel bun, dar fără să strălucească.

Simona Halep e în optimi la Toronto, deși a avut un moment mai complicat în setul 1 pe care l-a depășit cu bine

Momentul mai complicat pentru Simona din acest meci a fost segmentul de la 4-1 la 4-4 în primul set. A fost un interval în care Zhang a lovit câștigător din aproape orice poziție și a dat senzația că a intrat cu adevărat în meci și e pregătită să ducă revenirea la capăt. Ce a contat foarte mult în acest moment a fost atitudinea Simonei: deși egalată după un început de set pe care l-a controlat categoric, Simona nu s-a lăsat descurajată de avântul luat de Shuai; a rămas în continuare aproape, și-a așteptat șansele și le-a luat cu ambele mâini când a fost cazul, adică exact la 4-4, când a făcut break-ul și a servit pentru primul set.

A contat suficient de mult și faptul că Zhang nu s-a putut baza deloc pe serviciu, ceea ce i-a permis Simonei să avanseze mai mult la retur și să-și asume mai des riscuri.

În setul doi, Simona a mers și mai bine decât a făcut-o în primul: a lovit mai curat, a greșit mai puțin, a căutat să forțeze mai des erorile adversarei și a obținut de fiecare dată ce și-a dorit. A fost un set fără istoric, condus cap-coadă de Simona, care a făcut break-ul încă din primul game și nu l-a mai cedat până la final. În timpul acesta, problemele la serviciu au continuat pentru Zhang, care a câștigat, la total, doar 11 puncte cu serviciul doi.

Pentru moral și încredere, victoria asta face mult bine. Zhang e o adversară incomodă, iar Simona știe asta prea bine; faptul că și-a făcut viața ușoară astăzi și a obținut o victorie confortabilă fără să joace la un nivel extraordinar – sau fără să fie nevoie să acceseze acel nivel – e iar îmbucurător.

Simona merge, așadar, în optimile de finală la Toronto și urmează să întâlnească învingătoarea meciului Jil Teichmann – Anett Kontaveit. Cu Teichmann, Simona nu s-a mai întâlnit niciodată până acum, în schimb cu Kontaveit ar fi a cincea întâlnire. Simona o conduce pe Anett Kontaveit cu 3-1 la întâlnirile directe, ultimul meci fiind câștigat de Kontaveit, anul trecut, în finala de la Cluj.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Cum să-ți protejezi locuința de vremea rea

Indiferent dacă ești acasă sau nu, locuința ta este mereu expusă la riscuri generate de vremea rea, cum ar fi furtuni, inundații sau căderi...

Pensionarii primesc cadou de Paști de la Guvern. Vor primi banii în avans

Guvernul a adoptat în şedinţa de joi hotărârea care permite plata pensiilor înaintea sărbătorilor de Paşti, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, subliniind că demersul...

NAMI Beach Club & More – o experiență exclusivă de vară, oferită de Radisson Blu Hotel Bucharest, în inima orașului – se va deschide...

Legendara piscină de la Radisson Blu Hotel Bucharest devine NAMI Beach Club & More, o nouă destinație de vară, care urmează să își deschidă...
Ultima oră
Pe aceeași temă