10.6 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSportSe teme Boc de un vot în Parlament?

Se teme Boc de un vot în Parlament?

Preşedintele de onoare al UNPR, Cristian Diaconescu, a fost acceptat şi de formaţiunile care formează coaliţia şi de preşedintele Traian Băsescu, fiind programată cu repeziciune şi depunerea jurământului la Palatul Cotroceni. Este de aşteptat, însă, ca predarea de ştafetă, aşa cum a fost ea făcută, să nască noi discuţii şi să ofere muniţie proaspătă opoziţiei, care poate susţine că ar fi fost nevoie ca Parlamentul să acorde un nou vot de încredere.

Practic, situaţia în care se află acum coaliţia este identică cu cea din 2011, când s-a pus problema instalării la Ministerul Muncii a lui Marian Sârbu (UNPR). Atunci, social-democraţii atenţionau, prin vocea senatorului Dan Şova, că o numire a liderului UNPR ar fi intrat sub incidenţa articolului 85 din Constituţie, deoarece era vorba de schimbarea componenţei Guvernului. Constituţia spune, mai exact, că dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, preşedintele poate numi un ministru, la propunerea premierului, „numai pe baza aprobării Parlamentului”. Această condiţie, cuplată cu faptul că, la momentul instalării la MApN a lui Gabriel Oprea, UNPR nu era înregistrat ca partid politic (practic, Oprea a fost cooptat în Executiv ca independent), îi îndreptăţea pe social-democraţi să spună că se impune un vot în Parlament.

Marian Sârbu nu a mai fost numit la Ministerul Muncii, dar întreaga dispută de atunci se poate repeta acum, o dată cu instalarea la şefia MAE a lui Cristian Diaconescu. Prin intermediul purtătorului de cuvânt al PDL, deputatul Sever Voinescu, democrat-liberalii au explicat de ce nu consideră necesar un vot în Parlament: „Nu e vorba în nici un caz de schimbarea politică, a conţinutului politic al Guvernului, e vorba despre schimbarea unei persoane cu o altă persoane. E vorba de o schimbare a unei persoane care aparţine politic coaliţiei cu o altă persoană care aparţine politic coaliţiei”.

Pe termen foarte scurt, această interpretare a prevederilor constituţionale scapă coaliţia de bătăile de cap pe care le-ar fi generat mobilizarea pentru un nou vot de încredere în Parlament. Pe termen mediu, venirea în faţa aleşilor ar fi putut, însă, constitui un mare plus pentru partidele la putere, atât în faţa protestatarilor care cer demisia Guvernului Boc, cât şi în lupta cu opoziţia. În teorie, coaliţia deţine majoritatea în Parlament, astfel că un vot nu ar fi trebuit să constituie motiv de îngrijorare. Au, cumva, liderii coaliţiei informaţii că, în aceste momente, un vot în Parlament ar avea deznodământ nefericit pentru Executiv?

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă