20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSportSe apropie debarcarea

Se apropie debarcarea

Presedintilor Camerei Deputatilor si Senatului, Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu, le sunt numarate zilele in fruntea celor doua Camere ale Legislativului. Nastase mai are doar 24 de zile ca sef peste deputati, in timp ce Vacaroiu mai are 23 de zile. Si asta deoarece regulamentele modificate ale Camerei si Senatului au fost publicate deja in Monitorul Oficial, primul – ieri, iar cel de-al doilea – marti. Iar documentele prevad ca dispozitiile lor se aplica dupa 25 de zile de la publicare. Ceea ce inseamna ca, in acest interval, regulamentele pot fi atacate la Curtea Constitutionala, iar aceasta trebuie sa se pronunte asupra constitutionalitatii lor.
De dragul functiilor lui Nastase si Vacaroiu, pesedistii au anuntat deja public ca vor contesta nu numai constitutionalitatea articolelor care dau liber Coalitiei de la guvernare sa schimbe sefii celor doua Camere in timpul exercitarii mandatului, ci regulamentele in ansamblu.
Dupa depunerea contestatiilor, potrivit legii de organizare si functionare a Curtii, aceasta este obligata sa le comunice, in termen de 24 de ore, lui Vacaroiu si Nastase, in calitatea lor de sefi ai Senatului si Camerei, propriile contestatii, precum si data la care acestea vor fi dezbatute. Daca Curtea Constitutionala va decide ca anumite prevederi sunt in contradictie cu legea fundamentala, senatorii sau, dupa caz, deputatii vor avea la dispozitie 45 de zile pentru a indrepta “greselile de constitutionalitate”. Iar in cazul in care nu o fac din proprie initiativa, dupa acest interval respectivele prevederi declarate neconstitutionale isi inceteaza efectele juridice. Daca insa Curtea Constitutionala nu se va incadra cu deliberarea in cele 25 de zile prevazute de noile regulamente, acestea se vor aplica pur si simplu astfel cum au fost modificate.

Cele mai citite

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....

Floriile 2024, duminica dinainte de Paște. De ce se sfințesc ramurile de salcie

Floriile, duminica dinaintea Paștelui, reprezintă un moment de profundă semnificație în calendarul creștin. În această zi, creștinii marchează Intrarea Mântuitorului în Ierusalim, un eveniment...

Dacă nu la fotbal, la tenis de masă! Elizabeta Samara câștigă Liga Campionilor

Jucătoarea română de tenis de masă Elizabeta Samara a reușit să obțină pentru a cincea oară în carieră titlul în Liga Campionilor europeni și...
Ultima oră
Pe aceeași temă