19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportSe aprinde fitilul în PNL

Se aprinde fitilul în PNL

Partizanii lui Călin Popescu Tăriceanu şi cei ai lui Ludovic Orban strâng rândurile în unele filiale PNL din Ardeal, încurajaţi fiind şi de ecourile eşecului USL la referendumul pentru demiterea şefului statului.

 

Eşecul referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu a reaprins nemulţu-mirea unora dintre liderii PNL din Ardeal. Şi asta cu atât mai mult cu cât ei văd că şansele de a obţine o victorie la scor la alegerile parlamentare sunt tot mai îndepărtate. Cele mai vizibile „mişcări de trupe” sunt în filialele în care PDL a rezistat cel mai bine şocului de la alegerile locale, iar poziţia USL este tot mai şubredă. Este vorba de Cluj, Alba şi Arad.

Eşecul senatorului PNL Marius Nicoară la alegerile locale şi înfrângerea drastică de la referendum nu au rămas fără urmări. Actualul preşedinte al filialei judeţene, care este considerat un apropiat al lui Crin Antonescu, a pierdut controlul asupra organizaţiei municipale. În şedinţa de vineri a conducerii PNL, candidatul propus de preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, fostul consilier local, Manuel Chira, l-a învins pe candidatul propus de senatorul Marius Nicoară, fostul deputat Mircea Puşcă. Horea Uioreanu a avut relaţii excelente cu Călin Popescu-Tăriceanu în perioada în care acesta era premier, iar soţia lui, Elena Uioreanu, a fost consilier personal al lui Tăriceanu. În ultimele săptămâni, Horea Uioreanu şi Marius Nicoară au avut mai multe dispute, în contextul în care mulţi liberali îl acuză pe actualul preşedinte al organi-zaţiei judeţene că ar fi încheiat o înţelegere secretă cu contracandidatul lui Horea Uioreanu în alegerile pentru şefia Consiliului Judeţean, vicepreşedintele PDL Alin Tişe.

Complicaţiile din jurul lui Atanasiu

O altă filială cu probleme este PNL Alba. Fostul ministru al Apărării Teodor Atanasiu este implicat într-un scandal penal legat de fraudarea referendumului. Unii lideri liberali din Alba pun problema retragerii lui Atanasiu, considerat drept omul lui Crin Antonescu, şi înlocuirea sa cu unul dintre consilierii judeţeni, care ar urma să devină preşedinte interimar al PNL Alba. „Nu am stabilit deocamdată când se va produce înlocuirea, însă s-ar putea să fie până la finele lunii septembrie”, a spus unul dintre opozanţii lui Atanasiu.

Liberalii arădeni discută despre un posibil preşedinte PNL

Deşi neagă faptul că ar exista probleme în rândul partidului, liberalii arădeni văd totuşi un posibil preşedinte în locul lui Crin Antonescu. Desigur, în declaraţiile oficiale, liberalii arădeni spun că probabilitatea înlocuirii lui Crin Antonescu la cârma PNL o văd doar dacă actualul lor preşedinte câştigă cursa spre Cotroceni. Cert este că în partid a început competiţia, iar printre numele vehiculate pentru viitorul conducător al PNL se numără Tăriceanu, Orban sau Mănescu.

Deputatul liberal Mihăiţă Calimente spune că deocamdată liberalii se confruntă cu probleme legate de alegerile parlamentare şi nu se pune problema înlocuirii lui Antonescu: „Nu va urma nici o criză în partid”. În opinia sa, deputatul Rareş Mănescu ar putea fi preşedinte al PNL, într-un viitor în care Crin Antonescu devine preşedinte al României. „Nu ştiu cine îşi va manifesta dorinţa de a candida, poate va fi şi domnul Orban, probabil, interesat. În ce mă pri-veşte, eu cred că cel mai potrivit ar fi Rareş Mănescu”, a declarat Mihăiţă Calimente.

Caius Parpală, finul lui Călin Popescu Tăriceanu, unul dintre cei mai influenţi politicieni din filiala arădeană a PNL, va merge pe mâna naşului dacă acesta va candida.

„E dificil şi prematur să facem presupuneri, nu vreau să fac pronosticuri pentru că mai este mult timp până atunci şi în politică se pot schimba multe. Răspunsul meu personal însă pentru cine ar fi cel mai potrivit nu poate fi decât unul: Călin Popescu Tăriceanu”, a declarat Caius Parpală.

Ioan Cristina, preşedintele organizaţiei judeţene a PNL şi finul lui Caius Parpală, spune că, deocamdată, în rândul liberalilor nu se pune problema alegerii unui nou preşedinte.  

Cele mai citite

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

Spania, ţara din UE cu cea mai mare speranţă de viaţă. Ce loc ocupă România

Datele furnizate de Eurostat, agenția comunitară de statistică, arată că Spania se situează în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește speranța de viață,...

METEO. Mai multe județe afectate de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben pentru intensificări ale vântului, valabilă în următoarele ore, pentru nouă județe și Municipiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă