13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSportSancțiuni drastice după accidentarea lui Valentin Mihăilă

Sancțiuni drastice după accidentarea lui Valentin Mihăilă

“În baza art. 63.1.b, raportat la art. 63.2.4.a din RD, se sancţionează  jucătorul Rus Laurenţiu (CSM Poli Iaşi) cu suspendare pentru nouă jocuri şi o penalitate de 20.000 lei”, se arată în soluţia comisiei publicată pe site-ul oficial al Ligii Profesioniste de Fotbal.

În partida CSM Poli Iaşi – Universitatea Craiova (0-3), disputată, vineri, în etapa a 14-a a Ligii I, Laurenţiu Rus a fost eliminat pentru o lovitură cu pumnul în maxilar asupra adversarului său, Valentin Mihăilă. Acesta din urmă s-a prăbuşit pe gazon inconştient şi a fost transportat apoi cu salvarea la spital.

Comisia de Disciplină a sancţionat cluburile CSM Poli Iaşi şi Universitatea Craiova cu o penalitate de 3.000 lei fiecare pentru întârzierea începerii jocului şi reluarea acestuia după pauză.

De asemenea, jucătorul formaţiei FC Voluntari, Ivan Zgrablic, eliminat în partida cu Dinamo (0-1), a fost suspendat o etapă şi a primit o penalitate de 740 lei.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă