12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSportS-a făcut voia lui Becali. Sergiu Buș a semnat cu FCSB

S-a făcut voia lui Becali. Sergiu Buș a semnat cu FCSB

“Eu am spus că noi până acum nu am avut atacant ca Sergiu. Poate Kapetanos, poate Alibec, dar nu a fost serios… Dar Sergiu e exact genul de atacant care mie îmi place, adică mobil, are execuţie, dă cu capul, are viteză, are forţă. E complet, le are pe toate. Gnohere era puternic, avea talent să înscrie, dar mie îmi place jucătorul care să intre în combinaţii cu Man şi Coman. Şi Sergiu cred că este jucătorul ăsta. Mie nu-mi plac jucătorii de care se loveşte mingea ca de perete. Atinge mingea, e magnet. Aşa îl văd eu, poate mă înşel, pentru că m-am mai înşelat”, a spus Becali.

“Pot să iau şi bani pe el pentru că i-am făcut contract pe trei ani şi clauză de reziliere de 2 milioane de euro. Pe mine însă nu mă interesează banii, ci cupele europene şi la anul nimeni să nu schiţeze în faţa noastră în lupta la titlu. Adică vrem să fim ca Juventus în Italia. Eu l-am dorit pe Sergiu pentru că eu am zis că nu mai aduc jucători străini. Iar atacant trebuia să iau şi altul la ora asta nu există aşa bun ca el. Poate ei (n.r. – CFR Cluj) s-au luptat cu mine pentru transferul lui Sergiu. Dar eu nu mă lupt, eu dacă vreau ceva neapărat, iau, nu poate nimeni să concureze cu mine. Dar asta nu înseamnă că arunc cu banii că să mă lupt cu CFR. E treaba lor, ei fac ce vor”, a adăugat finanţatorul.

Atacantul Sergiu Buş a fost dorit în această perioadă şi de CFR Cluj, grupare unde s-a format ca fotbalist, însă a preferat transferul la gruparea rivală FCSB.

De-a lungul carierei sale, fotbalistul a evoluat la formaţiile CFR Cluj, Unirea Alba Iulia, FCM Târgu Mureş, Corona Braşov, ŢSKA Sofia, Sheffield Wednesday, Salernitana, Astra Giurgiu, Levski Sofia şi Gaz Metan Mediaş. În actualul sezon, Buş a înscris 11 goluri în cele 31 de partide disputate pentru Gaz Metan Mediaş în Liga 1 şi Cupa României.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă