România reafirmă sprijinul său plenar pentru parcursul european al Republicii Moldova și pentru procesul de reforme democratice și de modernizare a statului, în consens cu așteptările cetățenilor țării vecine, se arată într-un comunicat transmis sâmbătă AGERPRES de Ministerul Afacerilor Externe.
La data de 27 august se împlinesc 25 de ani de la declararea independenței Republicii Moldova. De asemenea, la 29 august, România și Republica Moldova celebrează 25 de ani de relații diplomatice.
"Relația bilaterală privilegiată, fondată pe patrimoniul identitar comun, reconfirmă aspirațiile exprimate în urmă cu 25 de ani și consolidate prin Declarația Comună privind Instituirea unui Parteneriat Strategic între România și Republica Moldova pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova. Aceasta fixează prioritățile relației bilaterale, pornind de la obiectivul comun al reintegrării depline a Republicii Moldova în familia europeană", subliniază MAE.
În acest context aniversar, România reafirmă sprijinul său plenar pentru parcursul european al Republicii Moldova și pentru procesul de reforme democratice și de modernizare a statului, în consens cu așteptările cetățenilor moldoveni.